Recomandări în alegerea scaunului pentru copii

Scaunul auto pentru copii reprezintă un dispozitiv de reţinere omologat, care are ca scop siguranța celui mic.

Atenție la următoarele lucruri atunci când dorești să achiziționezi un scaun pentru copii:

  1.  Să respecte normele de siguranță europene: ECE R44.03 sau R44.04 (apare înscrisă pe etichetă litera “E”)
  2. Să se potrivească înălțimii și greutății copilului.
  3. Să fie montat conform instrucțiunilor.

Tipuri de scaune:

  1. Scaune îndreptate cu spatele la sensul de mers – acestea aparțin grupei 0+, adică pot fi folosite de la naștere pana la greutatea de 13 kg, în jurul vârstei de 12-15 luni. Scaunul mașinii va fi deplasat la distanța maximă față de bord, pentru a limita riscurile în caz de impact.
  2. Scaune de mașină îndreptate cu fața la sensul de mers – fac parte din  grupa 1 de scaune concepute pentru copiii cu o greutate de 9-18 kg, adică celor cu vârsta cuprinsă între 9 luni și 4 ani. Acestea au centuri de siguranță integrate, ceea ce asigură o protecție ridicată a copilului în caz de impact.
  3. Scaunele booster și înălțatoarele de mașină – acestea fac parte din grupa de scaune  2/3, adică cu greutatea cuprinsă între 15 – 36kg și cu vârsta cuprinsă între 4-11 ani. Principala caracteristică a scaunelor booster și înălțatoarelor este lipsa centurilor integrate. Pentru susținerea copilului, se folosește centura de siguranță pentru adulți care se montează peste scaunul de mașină și copil, de aceea trebuie fixată cât mai corect:
    • cât mai strâns posibil (să permită strecurarea a maximum 2 degete între copil și centură)
    • banda orizontală a centurii să treacă pe deasupra regiunii pelvine a copilului.
    • banda diagonală trebuie să treacă peste umar și nu peste gât.

Alte recomandări de care este bine să ții cont:

  1. Dacă obișnuiești să scoți scaunul din mașină, asigură-te că îl poziționezi de fiecare dată corect.
  2. Alege un scaun de mașină confecționat din materiale de bună calitate.
  3. Acordă atenție standardelor europene de siguranță.
  4. Ai grijă ca sistemul de prindere al scaunului să se potrivească cu mașina ta.
  5. Nu cumpara niciodată scaun de mașină folosit, iar in cazul în care primești unul de la un prieten sau rudă de familie, interesează-te despre istoricul scaunului înainte de a-l monta în mașina ta.
  6. Nu porni motorul până ce copilul nu poartă corect centura de siguranță.
  7. Dacă își desface centura în timpul calătoriei, oprește mașina și fixează centura din nou.

Sursa: Mamica.ro

Adaugati comentariu