Scaunul special pentru copii poate ascunde și pericole. Da, ați citit bine! Cum este posibil ca scaunul care ar trebui să protejezeze copilul, să prezinte un pericol?
Pentru că suntem grăbiți de cele mai multe sau nu considerăm ce este ceva foarte important, nu citim instrucțiunile de folosire. Iar aici este marea greșeală pe care o facem, fără să știm ce consecințe poate avea.
Iată ce greșeli facem când așezăm copilul în scaunul special de mașină:
- Îmbrăcăm copilul prea gros. Da, veți spune că este frig când urcă în mașină. Ei bine, încălziți bine mașina înainte de a pleca la drum și nu în timpul călătoriei. De ce nu este indicat să poarte straturi groase de haine? In primul rând, centura este special concepută pentru a ține copilul într-o poziție fixă. Orice material dintre centură și copil poate fi comprimat, ceea ce înseamnă un loc suficient de mare și copilul poate ieși de acolo.
- Nu instalam corect scaunul în mașină. Pentru copiii până în 13 kilograme (și chiar până la 18 kilograme), se recomandă plasarea scaunului în direcția inversă sensului de mers. Riscul de a fi răniți în cazul unui impact este de 5 ori mai mic dacă sunt așezați cu spatele spre direcția de mers a mașinii.
- Nu verificăm dacă centura este pusă și cuplată în mod corectcorect. Sub centură, ar trebui să intre cel mult un deget atunci când plecăm la drum.
- Punem pături, perne sub copil, pentru un plus de confort. Greșit. Orice accesoriu care nu este recomandat de producătorul scaunului, orice improvizație reprezintă, de fapt, un pericol pentru copil.
- Nu suntem atenți la lucruri importante. De exemplu, capul copilului trebuie să fie întotdeauana între pernele tetierei, iar centurile trebuie să pornească din dreptul umerilor sau puțin deasupra acetora.