Tot ce trebuie să știi despre presiunea din pneuri

Presiunea din anvelope afectează manevrabilitatea, virajele, frânarea şi eficiența consumului de carburant al autoturismului, toate fiind aspecte pe care trebuie să te bazezi. Mai mult, o anvelopă la o presiune eronată se va uza mai rapid şi vă poate pune siguranţa în pericol.

O presiune corespunzătoare previne riscul de pierdere a controlului autoturismului în cazul exploziei anvelopei și previne uzura prematură. Este indicat să verifici presiunea din pneuri periodic (cel mai bine ar fi o dată pe lună și înaintea deplasărilor mai lungi). Presiunea corectă de umflare a pneurilor este esențială. O presiune insuficientă duce la o creștere a deformației materialului carcasei. Mai mult, crește vulnerabilitatea pneului la loviturile cu bordurile sau capacele de canal de pe șosea. Rezistența mai mare la rulare se traduce printr-un efort mai mare al motorului, de aici un consum crescut de combustibil.

Vei găsi indicată presiunea recomandată pe o plăcuță sau pe un abțibild lipit pe marginea ușilor, în torpedou sau lângă căpăcelul de benzină. Dacă vehiculul dumneavoastră nu are o astfel de indicație căutați în manualul acestuia sau consultați producătorul vechiculului, al anvelopelor sau service-ul dumneavoastră de anvelope. Plăcuța va indica sarcina de încărcare maximă a vehiculului, presiunea la rece a anvelopei, și dimensiunile anvelopelor recomandate de producătorul autovehiculului.

Anvelopele pierd din presiune atunci când sunt rulate. De asemenea, temperatura foarte ridicată este un factor care duce la pierderea presiunii.

Cum verifici presiunea?

  1. Cu ajutorul unui manometru (Manometrul este un instrument de măsură folosit pentru măsurarea presiunilor absolute sau a suprapresiunilor fizice (în raport cu presiunea atmosferică) din spații închise).
  2. Presiunea din pneuri se citește la rece. La cald, se adaugă 0.3bari față de presiunea recomandată de producător).
  3. Trebuie să deșurubezi capacul de valvă şi să aşezi manometrul deasupra valvei.
  4. Citește presiunea la manometru.  Astfel, o poți compara cu presiunea recomandată în anvelopă.
  5. Poți introduce aer în anvelopă utilizând propriul compresor de aer sau poți alege să mergi la un specialist.
  6. Verifică din nou presiunea, astfel încât să corespundă cu specificațiile producătorului.
  7. După ce ai verificat presiunea, poți pune la loc capacele de valvă de la fiecare anvelopă.

Surse dunlop.eu, eanvelope.ro

 

Adaugati comentariu