Din data 30 iunie 2017, a intrat în vigoare o nouă modificare în ceea ce privește susținerea examenului auto. Este vorba despre înregistrarea audio-video a examenului. Mai concret, proba teoretică va fi înregistrată video, iar cea practică și audio și video, de la început până la sfârșit. Prin aceste schimbări se verfică legalitatea promovabilității examenului auto și pregătirea temeinică a viitorilor șoferi.
În ceea ce privește proba practică, dispozitivele de înregistrare vor fi instalate direct pe autovehiculele folosite la susținerea examenului. Categoriile AM, A1, A2, A nu vor fi supravegheate. Categoria AM cuprinde mopedele, iar categoria A – motocicletele cu sau fără ataș și triciclurile cu motor cu puterea de peste 15 kW. Categoria A1 include motocicletele cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW și cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, dar și triciclurile cu motor cu puterea maximă de 15 kW, iar categoria A2 – motocicletele cu puterea maximă de 35 kW, cu un raport putere/greutate care nu depășește 0,2 kW/kg și care nu sunt derivate dintr-un vehicul având mai mult de dublul puterii sale.
Este bine de știut că dispozitivele de înregistrare vor fi asigurate de fiecare serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor care organizează examenele auto.
Examenul auto este constituit dintr-o probă teoretică, prin care se verifică cunoștințele candidaților și o probă practică, prin care se verifică aptitudinile și comportamentul acestora.
Reguli noi sunt impuse și scolilor de șoferi:
- De la 1 septembrie reintră în vigoare Ordinul Ministerului Transporturilor 733/ prin care se stabilesc noi reguli. Acestea se referă la suspendarea activităţii şcolilor de şoferi care nu au promovabilitate de peste 50% într-un an, cu excepția primului an de funcţionare, când se acceptă un procent de 40%.
- Pe de altă parte, persoanele fizice care îşi desfăşurau activitatea de instructor auto sunt obligate să-şi facă PFA (persoană fizică autorizată). Prin acelaşi ordin, fiecare şcoală de şoferi este obligată să-şi doteze flota cu camere video pentru procesul de pregătire a cursanţilor.
- Camerele video trebuie să aibă două direcţii: câmp rutier şi interiorul maşinii.
Alte modificări:
- Certificatul de cazier judiciar, necesar dosarului de înscriere la școala de șoferi, va fi eliberat de polițiști fără a mai fi necesară plata taxei extrajudiciare de timbru.
- Taxa pentru eliberarea permisului auto va putea fi plătită de-acum prin serviciul Internet Banking sau prin virament bancar.
Sursa Avocatnet.ro, Adevărul