Mă fixează. Clipește. Pe bune? Chiar crezi că poți să te uiți așa la mine, cu privirea ta Laserlight și să scapi? S-o crezi tu! Azi ești al meu, BMW X5 M50d.
FOTO: Adrian COBZAȘU
Face pe durul. Știu, știu, are tot dreptul. Un macho car cu o grilă colosală, furios din cale afară, de parcă a uitat să-și ia Distonocalmul. Din profil, arată ca un bodybuilder pe steroizi, care își încordează mușchii. Linia mediană care brăzdează portierele urcă acum spre aripa spate. Modelul de test este echipat cu cele mai mari jante pe care le poți pune pe un model de serie, de 22 de inci.
Apar două linii și pe ușa portbagajului cu deschidere electrică dublă. Cele două secțiuni se pot deschide separat, dar butonul din partea inferioară le închide împreună, printr-o mișcare spectaculoasă. 1.179 de euro costă acest număr de magie ce poartă denumirea Comfort Access.
X5 este cel mai bine vândut model BMW nou în România. O sută de români au plătit deja avansul pentru noul X5, care abia a ajuns la vânzare. De ce-au făcut-o? Îi voi afla secretul acestui macho car.
Construită pe platforma CLAR, ca limuzinele Seria 5 și Seria 7, mașina pe care o sută de români au comandat-o fără să o testeze, a crescut în toate direcțiile. Cu proporții intimidante și cu posibilitatea de a primi șapte ocupanți, BMW X5 vine acum cu un ampatament cu 42 mm mai lung ca predecesorul său, ajungând la 2.975 mm. SUV-ul a crescut cu 36 mm și în lungime (până la 4.922 mm) și cu 66 mm în lățime (2.004 mm), primind în plus și 19 mm în înălțime (1.745 mm).
Din scaunul încălzit și ventilat (390, respectiv 871 de euro), cu funcție de masaj cu opt programe, un răsfăț ce mai scoate 1.128 de euro din buzunar, pornesc motorul cvadriturbodiesel (pariu că nu ați încercat cuvântul ăsta la Spânzurătoarea?) de 3.0 litri cu 400 de cai putere. Aș putea să jur că-s tigri putere! Apăs ușor pedala de accelerație. Mârâie tigrul meu. Aud din spate, acolo unde sunt evacuările cromate. Și parcă-l văd cum își arată colții prin grila activă. Tigrule, n-ai decât să le arăți colții celor care-ți stau în față. Eu stau la volan, mie să-mi arăți ce poți! Știu că poți să ajungi de la 0 la 100 km/h în 5,2 secunde. Altceva?
Din interior, am impresia că am urcat, nu, nu pe un tigru, ci pe un elefant. Elefantul meu este îmbrăcat în piele Vernasca. Totul e moale la bord, atât de moale și de confortabil când pleci la drum pe modul Comfort. Odată trecut pe modul Sport, tigrul ăla înfometat se întoarce. Îi e foame de asfalt, îi e foame de drum și de viraje, pe care le devorează ca o mașină sport, cu mușchii ăia de bodybuilder încordat. Dresorul se declară… mulțumit (nu voi zice mai mult, ca să nu i se urce la cap) de bestia pe care se amăgește că o poate dresa. Cu suspensia adaptivă M, ai senzația că ești legat de mașină și că palmele ți s-au transformat în volan îmbrăcat în piele. Nu, nu e coșmar, e vis frumos!
În X5 ești înconjurat de elemente high-tech și de lux. BMW Operating System 7.0, redat pe un ecran tactil nou, prezintă un concept regândit. Animații tridimensionale îți dictează ce ai de făcut și îți arată cum mașina îți execută comenzile. În plus față de sistemul de la Mercedes, acesta poate să primească și un nume. I-am zis simplu “Tigrul” și a răspuns, pentru că, oricât de agresiv, nepoliticos nu a fost niciodată. Nu te va lăsa să vorbești singur. E suficient să-i spui „Hey BMW” și te întreabă ce ai nevoie.
OFICIAL – BMW X5, mașina de familie și de off-road este aici
Noul X5 este un Big Brother căruia nu-i scapă nimic din ce faci. Instrumentarul de bord digital Live Professional Cockpit integrează o cameră cu infraroșu în partea superioară, în cadrul sistemului de monitorizare a șoferului. Vitezometrul în stânga, turometrul în dreapta, cu o grafică ce-ți ia ochii și care își schimbă culoarea în funcție de modul de rulare ales (albastru în Eco, roșu în Sport) sunt redate pe un ecran de 12,3 inci. Acul turometrului se mișcă invers, spre stânga, la apăsarea pedalei de accelerație.
Pilotul automat adaptiv îți cere la nevoie să preiei controlul. Te avertizează că are nevoie de tine aprinzând lumini portocalii pe volan. Dacă îl ignori, va opri mașina în condiții de siguranță deplină.
Și dacă ți se pare că interiorul de X5 nu este suficient de prețios, poți comanda pachetul Crafted Clarity (666 de euro, ce sumă…. demonică!) care aduce la bord adevărate bijuterii. Capătul selectorului tranmisiei Steptronic cu opt trepte este îmbrăcat în cristal Swarovski finisat manual. La fel și butonul de volum și controller-ul iDrive. Te simți ca într-un magazin de bijuterii, așa-i?
Camera de marșarier, odată ce ai selectat opțiunea de redare 3D, îți aduce pe display-ul tactil propria mașină, ca într-un joc video. Doar că ești și mai cool. O poți roti stânga-dreapta prin gesturi simple, cu pumnul strâns. Sună amenințător, așa-i?
Cum stai în spate în X5? Simți că ești în living-ul de acasă. Acasă, dacă locuiești într-o vilă luxoasă. Ai acolo un spațiu confortabil, aerisit, păstrând eleganța clasică tipică brand-ului. Ai impresia că trebuie să ridici tonul ca să fii auzit de cei din față, care sunt atât de departe. De acolo, poți controla digital climatizarea și ai o mufă USB-C. C… ce ne trebuie? Ne trebuie, în schimb, buzunarul spațios de pe spatele scaunelor din față, în care poți pune fără grijă un laptop.
Restul de bagaje are locul rezervat în portbagajul de 750 de litri. Suspensia pneumatică (2.153 de euro), pe lângă confortul adus la bord, îți face viața mai ușoară, pentru că poți coborî mașina cu 40 mm pentru a încărca obiectele grele. Ce înseamnă 40 mm? Înseamnă aproape jumătate din tocurile pantofilor tăi stiletto.
2.350 de kilograme cântărește tigrul meu motorizat, care plătește tribut masei mari, tracțiunii integrale și celor patru turbine. Oricât de mult am încercat să îmblânzesc felina asta cu sete de asfalt, nu am reușit să obțin un consum mai mic de 11 l/100 km pe drum național. Cu siguranță, cine comandă un BMW X5 M50d nu își va face griji că rezervorul se golește rapid. 92.582 de euro este prețul de pornire pentru această versiune. Mașina de test, configurată pentru… pretențioși, trece de 100.000 de euro.
Înapoi pe locul lui de parcare, pe care îl umple cu silueta de macho car. Are atitudinea narcisistă a celui care știe că asul din mânecă a câștigat jocul ăsta. Îmi iau adio și îmi face cu ochiul. E privirea Laserlight care m-a captivat de la bun început.