Lamborghini face publice noi imagini cu “primul Super SUV al lumii”, așa cum constructorul italian numește primul SUV din istoria companiei. Clipul de jumătate de minut arată cum Urus se distrează în zăpadă.

La doar câteva zile după ce a trimis Urus în deșert, pentru a se juca pe dunele de nisip, Lamborghini îl arată pe al său Urus făcându-și de cap și în zăpadă. În noul teaser video intitulat “Neve” (“Zăpadă”), italienii arat[ cele șase moduri de rulare disponibile la bordul SUV-ului programat să-și facă debutul oficial în mai puțin de trei săptămâni. Avem de-a face așadar, cu Strada, Sport, Corsa (Cursă), Sabbia, Terra (Pământ) și Neve (Zăpadă), iar cel din urmă este acum în prim plan. Cum era de așteptat, super SUV-ul italian va beneficia și de sistem de tracțiune integrală.

Așa arată Urus din spate!

“Taurul furios” sfidează temperaturile arctice și stratul gros de zăpadă, iar cel de la volan se distrează cu o serie de derapaje controlate. Urus este animat de un V8 biturbo, care dezvoltă 650 de cai putere.

“Primul super SUV al lumii” va renunța la camuflaj 4 decembrie, atunci când va fi prezentat oficial acasă la constructorul italian, în Sant’Agata Bolognese. Primii clienți vor intra în posesia mașinilor la jumătatea anului viitor.