Sexy și rău. Lamborghini lansează primul super SUV al lumii, Urus

Lamborghini Urus (14)

Lamborghini a intrat oficial în segmentul SUV-urilor cu primul SUV ultra-performant modern al companiei, Urus, pe care italienii îl numesc cu mândrie „primul super SUV al lumii”. Și au toate motivele să o facă, pentru că Urus vine cu 650 de cai putere și o viteză maximă de 305 km/h.

Sunt cifre puse la dispoziție de motorul V8 twin turbo de 4.0 litri, care îl poziționează pe Urus pe picior de egalitate cu Aventador și Huracan. Super SUV-ul Italian ajunge de la 0 la 00 km/h în 3,6 secunde și la 200 km/h în 12,8. O versiune plug-in hybrid va urma în gamă.

Lamborghini Urus (1)

Noul SUV vine cu tracțiune integrală și cu o transmisie automată electro-hidraulică cu 8 rapoarte și convertizor de cuplu. Distribuția cuplului este de 40/60, 70% ajungând pe puntea din față sau 87% pe puntea din spate la nevoie.

Odată ce ai pus monstrul cu 650 CP și 850 Nm de la Sant’Agata Bolognese în mișcare, ai la dispoziție șase moduri de rulare: Strada, Sport, Corsa, Neve (zăpadă), Terra (off-road) și Sabbia (nisip), dar și un mod personalizat denumit Ego. Dacă cel aflat la volan selectează unul dintre modurile Neve, Terra sau Sabbia, garda la sol crește, în timp ce Strada, Sport și Corsa au efect opus pentru a oferi o rulare mai dinamică.

Lamborghini Urus (2)

Agresiv ca oricare dintre modelele din gama Lamborghini, dar departe de înfățișarea pătrățosului LM002, Urus măsoară 5.112 mm în lungime, 2.016 în lățime și 1.638 mm în înălțime și are un ampatament de 3.003 mm. SUV-ul cântărește puțin sub 2.200 kg, fiind mai ușor ca Porsche Cayenne Turbo, cu care împarte frățește platforma MLB EVO.

O capotă masivă străbătută de nervuri, prize de aer masive, farurile orizontale LED DRL în formă de Y, dar și alura ultra-aerodinamică confirmă planul italienilor de a-l face pe Urus după chipul și asemănarea lui LM002. Linia descendentă a acoperișului, geamurile fără rame, spatele robust cu evacuare dublă și stopurile tot în forma literei Y completează imaginea de băiat rău al uriașului familiei italiene.

Lamborghini Urus (12)

La interior, Urus este la granița dintre lux și performanță, cu multiple elemente hexabonale integrate în bord, cu un volan cu trei spite și un egran digital TFT cu redare 3D. SUV-ul vine cu sistem PreCognition (de prevenire a coliziunilor și reduere a efectelor impactului), scaune încălzite și reglabile în 12 poziții (optional, 18 poziții) și High Beam Assistant. Sistemul multimedia poate fi comandat și vocal, iar un sistem Bag & Olufsen cu sonorizare 3D și 1.700 de watti poate fi comandat opțional. 616 litri pune la dispoziție portbagajul SUV-ului Lamborghini, 1.596 de litri cu bancheta rabatată.

Lamborghini Urus (17)

Poate este greu de crezut, dar italienii au montat pe super SUV-ul lor și un sistem de cuplare a unei remorci.

În Europa, Lamborghini Urus vine cu un preț de pornire de 171.429 de euro (fără TVA) Primii clienți își vor primi super SUV-ul începând cu primăvara lui 2018.

Adaugati comentariu