SEAT caută nume de SUV – semifinala

SUV SEAT

Competiția “SEAT caută nume de SUV” (#SeatSeekingName) a ajuns în semifinale. Abrera, Tarifa și Donosti sunt printre opțiunile șefilor spanioli, toate variantele fiind primite de la fanii brand-ului. Va fi cel de-al treila SUV al companiei, după Ateca și recent lansatul Arona.

SEAT continuă jocul prin care a cerut publicului să găsească un nume pentru SUV-ul care îi va depăși în dimensiuni pe frații de brand, Ateca și Arona. Compania spaniolă a anunțat că începe semifinala cu o listă de nouă nume. Toate cele nouă sunt inspirate – așa cum ne-a obișnuit SEAT – de locații de pe teritoriul Spaniei.

  • Abrera – un orășel la vest de Barcelona
  • Alboran – o insulă spaniolă din Mediterană
  • Aran – Val d’Aran este o provincie în Pirinei, la granița cu Franța
  • Aranda – o ‘comarca’ (o zonă cu guvernare cu administrație proprie) de lângă Zaragoza
  • Avila – un oraș la nord-vest de Madrid
  • Donosti – inspirat de Donostialdea, regiunea în care se află orașul San Sebastian
  • Tarifa – cel mai sudic punct al Spaniei continentale
  • Tarraco – numele vechi al orașului Tarragona
  • Tiede – inspirat de Vârful Tiede din Tenerife

Care este preferatul vostru? Noi mizăm pe Aran!

Adaugati comentariu