SEAT are o mașină, dar nu are un nume pentru ea. Așa că a apelează la oameni din afara companiei să găsească denumirea perfectă pentru un SUV de clasă mare, cu șapte locuri. Fanii brand-ului și nu numai sunt invitați să boteze viitorul Sports Utility Vehicle de la SEAT.
„SEAT a decis să ceară ajutorul fiecăruia dintre fanii brand-ului, pe care îi roagă să vină cu propuneri și, ulterior, să voteze numele preferat pentru noul SUV al companiei, programat să scrie istorie în segment,” anunță spaniolii. Astfel, spune președintele companiei Luca de Meo, „implicăm publicul din lumea întreagă în acest proiect.”
Există și un regulament al concursului care face parte din campania #SEATseekingName . Denumirea trebuie să fie ușor de pronunțat în mai multe limbi și trebuie să fie un oraș sau o regiune din Spania, urmând astfel trend-ul brand-ului care și-a numit astfel mașinile de-a lungul timpului. Toledo, Alhambra, Ibiza, Leon și mai nou Ateca reprezintă genul de nume care le place spaniolilor. Așa că cel mai ușor pentru concurenți este să propună o denumire după ce consultă harta Spaniei. Concursul a început la 1 iunie și se va încheia pe 22 iunie.
Noul SUV fără nume este mai mare ca Ateca și va avea la bază platforma folosită și de Skoda Kodiaq. Acesta va fi lansat în septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt și se va alătura deja popularului Ateca și SUV-ului de clasă mică, Arona, care ar putea fi prezentat tot atunci.
Puteți alege un nume pentru viitorul model de la SEAT AICI.
Altea: MPV mic, al cărui nume a fost inspirat de un orășel din zona Costa Blanca.
Ateca: Tiguan cu sânge spaniol și-a primit numele după un orășel cu o populație de numai 2000 de locuitori aflat în provincia Zaragoza.
Arona: Un mic pot din Tenerife i-a dat numele viitorului SUV de clasă mică.
Arosa: Numele unui mic oraș în care Seat a activat între 1997 și 2004.
Málaga: Limuzina construită între 1985 și 1992, a fost denumită după cel de-al șaselea oraș ca mărime al Spaniei.
Ibiza: Mașina de oraș a primit un nume inspirat de insula celebră pentru petreceri.
Córdoba: Versiunea mai mare a lui Ibiza a fost botezată după orașul istoric din Andaluzia.
Toledo: Mașina mică de familie are un nume preluat de la orașul din apropiere de Madrid, care a fost declarat patrimoniu UNESCO.
Leon: Leon-ul de la Seat își trage numele dintr-un oraș mare din nord-vestul Spaniei.
Alhambra: Un oraș din Granada îi dă numele MPV-ului de clasă mare.
Ronda: Produs între 1982 și 1986, vehiculul a fost primul care a primit nume geografic în gama Seat. Ronda se află într-o regiune muntoasă din regiunea Malaga.