Jeep a publicat primele imagini cu noul Cherokee. Fotografiile arată modificări superficiale operate asupra părții frontale, dar și un design cu tentă convențională pentru SUV-ul ajuns la a cincea generație. Mai multe despre SUV-ul de clasă medie vom afla în ianaurie, când acesta va fi prezentat la Salonul Auto de la Detroit.
Producătorul american pune capăt speculațiilor generate de fotografiile spion și publică primele imagini oficiale cu vehiculul pe care îl așteptam abia anul viitor. O parte frontală redesenată cu grila cu fante mai scurte, faruri LED unice, care vor deveni dotare standard, stopuri restilizate, plăcuța de înmatriculare mutată din bară în ușa portbagajului și un scut proeminent sunt câteva dintre modificările operate asupra lui Cherokee. Sunt detalii care îl fac să semene mai bine ca niciodată cu frații Compass și Grand Cherokee.
Fotografiile arată un model argintiu și unul roșu, acesta din urmă, cu abilități superioare de off-roader și dotări preluate din clasele superioare, fiind cel mai probabil versiunea Trailhawk Elite. Jeep face referire la motorizări mai performante și mai eficiente, fără să dezvăluie însă detalii.
Planșa de bord rămâne neschimbată, dar se observă ceasuri mai ușor de citit, iar elementele cromatice noi conferă stil noului Cherokee, care va fi prezentat pe 16 ianuarie la Salonul Auto de la Detroit. Producția SUV-ului va demara pe 2 ianuarie.