Toyota Land Cruiser poate fi comandată de acum și în România, iar prețul de pornire este de 47.600 de euro, TVA inclus. Noul Land Cruiser confirmă reputația de off-roader confortabil și robust, venind acum cu dotări sofisticate și tehnologii de nouă generație.
Cu o tradiție de mai bine de jumătate de secol, Land Cruiser-ul lansat în Japonia în 1951 oferă, la ora actuală, performanțele unui off-roader veritabil în combinație cu eleganța unui vehicul de lux, se laudă niponii.
SUV-ul care beneficiază de soluția unei construcții cu caroserie montată pe șasiu pune la dispoziția ocupanților 60 de milimetri în plus, până la 4,840 mm, așadar și un spațiu interior superior. În noua versiune, Land Cruiser vine cu o capotă redesenată, un desen nou al grilei radiatorului, o nouă configurație a farurilor și linii noi ale barei forntale de protecție și ale aripilor.
Toyota Land Cruiser e prea mare? Avem mai mică și mai economică și vine sub formă de… OZN!
La interior, Land Cruiser 2017 afișează o ergonomie deja familiară, iar planșa de bord integrează sistemul multimedia Toyota Touch 2 with Go, cu ecran cu diagonal de 8 inchi, ceasuri de bord Optitron și afișaj multi-informativ cu diagonala de 4,2 inchi. Pe lista dotărilor se regăsesc un sistem îmbunătățit de ventilație a scaunelor din față, parbriz cu încălzire electrice și duze de spălare încălzite electric, oglinzi retrovizoare exterioare cu pliere prin basculare și o cheie inteligentă cu design nou.
Versiunile cu transmisie automată dispun de sistemul de siguranță activă “Toyota Safety Sense”, care este proiectat pentru a preveni coliziunile și diminuarea efectelor acestora și care are la bază o cameră video și un radar pe unde milimetrice.
Land Cruiser cu motor turbo diesel D-4D de 2.8 litri cu 177 CP, cu transmisie manuală sau automată, poate ajunge la 67.400 de euro, în versiune Luxury A/T AVS.