Test drive Nissan Qashqai facelift – Așa a început SUV-mania

Test drive Nissan Qashqai facelift (1)

Nu ai cum să nu-l fi văzut până acum. Sigur îl cunoști. Numele lui sigur îți este familiar. Asta dacă nu ai trăit cumva în peșteră până acum. Este Nissan Qashqai, cel mai popular crossover din Europa. Peste 3 milioane de unități s-au vândut de când modelul a venit pe lume în 2007. Peste două milioane dintre ele rulează pe drumurile europene.

FOTO: Bogdan PARASCHIV.

Nissan a jucat la ruletă și a câștigat. A lansat o modă. A creat un curent. A format o manie. Lui Qashqai i s-a dus vestea rapid și milioane de clienți au vrut o mașină practică, ce oferea o poziție înaltă la condus și – la acea vreme – un design inovator.

Test drive Nissan Qashqai facelift (12)

Unsprezece ani mai târziu, 2018 i-a adus lui Nissan Qashqai un motor nou, o transmisie nouă 7DCT și un nou sistem multimedia. Să fie suficient pentru crossover-ul nipon construit la Sunderland, în Marea Britanie, pentru a-și păstra supremația?

Cu linie de echipare Tekna Bose (în locul echipării Tekna +), Nissan-ul nostru vine cu noul propulsor de 1.3 litri cu filtru de particule, care se regăsește și sub capota compactelor de la Mercedes, și cu noua cutie de origine Getrag, împrumutată tot de la compactele cu stea în frunte. Nu este disponibilă tracțiune integrală la versiunile pe benzină, dar, după o zi și o noapte de ninsoare, ne descurcăm fără ezitări pe străduțele acoperite de zăpadă, chiar și cu tracțiune față.

Test drive Nissan Qashqai facelift (4)

Avem faruri LED, keyless entry și parbriz încălzit (de la N-Connecta în sus), acesta din urmă salvator la temperaturile negative de ianuarie, la fel ca și scaunele încălzite îmbrăcate în piele Nappa și reglabile electric (parte din pachetul Luxury 1400 de euro). Dar nu avem volan încălzit și-i ducem dorul după ce am deszăpezit mașina și am înghețat un pic. Volanul nou urmează și el tendințele de design, primind o parte inferioară aplatizată.

Sistemul multimedia nou, cu o interfață mai prietenoasă și mai sensibil la comenzile tactile, este redat pe un ecran de 7 inci, flancat de butoane fizice, o binecuvântare atunci când ești în mers și trebuie să ții privirea la drum.

Test drive Nissan Qashqai facelift (5)

În buzunarele ușilor, încap lejer sticle mari, sunt prize în cotieră și în consola centrală și un port USB tot în cotieră. În schimb, nu există niciun spațiu la bord, nici în față, nici în spate, în care un telefon mobil ar putea sta fără să zboare de acolo la primul viraj. Sunt tare utile suporturile de pahare din coloana mediană, pentru ceaiul meu fierbinte. Dar ar fi imposibil de folosit la o versiune cu transmisie manuală, pentru că schimbătorul ar veni peste pahar.

Un SUV compact vine – previzibil și deloc condamnabil – și cu probleme de spațiu, dar nimic ce nu poate fi tolerat. Plafonul panoramic, disponibil de la cea de-a doua  sacrifică un pic din spațiul la cap, dar îți aduce lumină în mașină. Știți cum sunt cabanele acelea în vârf de munte, cu șemineul arzând în timp ce ninge afară? Așa sunt eu la semafor. Aproape așa. Pentru că absența unui buton de AutoHold mă ține în priză în blocajul rutier. Funcția este disponibilă în gama Qashqai doar la versiunile cu transmisie manuală.

Test drive Nissan Qashqai facelift (15)

Lăsăm orașul în urmă, ca să ne bucurăm puțin de motorul cel nou, disponibil în două versiuni de putere, de 138 și 157 de cai putere. Noi am luat la test versiunea cea mai puternică, ce primește și un cuplu de 270 Nm.

La condus, se simte, așa cum s-a simțit și la prima generație. Un hatchback mai înalt, confortabil, unitar. Motorul, pe care îl regăsim și la clasa compactă de la Mercedes, cu transmisia împărțită tot cu modelele compacte premium, se simte rafinat, și în oraș, și la drum lung. Un mod Sport configurabil din meniu face Nissan-ul cu gardă mare la sol și mai… hatchback. Nu e gândit, nicidecum, ca o mașină distractivă, ci ca una de familie, în care nu vrei să-ți muți copiii pe banchetă, dintr-o portieră în alta (metaforic vorbind, pentru că cei mici, sunt – nu-i așa? –  asigurați corespunzător vârstei!). Ca să vedem diferența, apăsăm și butonul Eco din partea stângă a bordului și mașina este ca o pisică somnoroasă. Dar consumul de numai 5.7 l/100 km pe drum national este consolator.

Test drive Nissan Qashqai facelift (16)Niponii promit că al lor Qashqai este mai silențios, după o regândire a izolării fonice. După un drum pe autostradă, la o viteză de 130 km/h, nu putem decât să le dăm dreptate!

Pe denivelări, îmi aduc aminte că mașina poartă jante de 19 inci. Pentru o mașină de familie, cu siguranță ai nevoie de ceva mai confortabil, care să aplaneze un pic conflictul cu suprafețele de rulare nu tocmai plane.

Portbagajul lui Qashqai nu este cel mai mare din gamă, dar este poate unul dintre cele mai generoase în ceea ce privește aspectul practic. Sunt acolo o serie de sisteme de ancorare a bagajelor (cârlige și elastice), pentru a nu le auzi cum migrează în timpul rulării. Sunt 401 litri disponibili, departe de valorile trecute în contul lui SEAT Ateca (510 litri) și Volkswagen Tiguan (615 litri) , de exemplu, dar marele avantaj este absența unui prag înalt. Un plus și pentru sistemele de configurare și divizare a spațiului. Rabatarea banchetei creează un spațiu perfect plan de 1.569 de litri.

O lunetă mică vă va convinge că ați făcut bine când ați bifat camera de marșarier și senzorii față și spate (standard de la Acenta în sus), dar și camera de 360 de grade (începând cu echiparea N-Connecta).

La deschiderea capotei și la deschiderea portabagajului, s-ar putea să ai probleme, pentru că în spate, aria de apăsare de sub logo-ul Nissan este foarte mică, iar în față, mini-clapeta care permite ridicarea capotei nu este foarte ușor de identificat. Așa că o simplă reumplere a rezervorului de lichid de parbriz îți poate da bătăi de cap, mai ales că tija de susținere are o poziție atipică.

Versiunea pe care am testat-o noi, cu motor și transmisie automată de Mercedes, are un preț de pornire de 28.680 de euro. Dar Qashqai pleacă de jos și le dă curaj  celor care vor o mașină care arată bine și care are gardă mare la sol: 18.950 este prețul pentru versiunea entry-level.

Test drive Nissan Qashqai facelift (9)

Pachetul Safety Shield îi aduce SUV-ului de la Nissan tehnologie din viitor: sistem inteligent de asistență la parcare, avertizare unghi mort, Alertă pentru traficul din spate și Avertizare pentru atenția redusă a șoferului, pentru 1.400 de euro. Frânarea de urgență, acum cu sistem de detectare a pietonilor este standard de la a treia linie de echipare. Dar pe când zăpada, gheața sau mizeria au câștigat meciul cu senzorii și camera de marșarier, a trebuit să arătăm că am făcut școala de șoferi când nu existau asemenea tehnologii.

Verdict MissAuto

Nissan Qashqai este explicația pentru SUV-mania zilelor noastre, de parcă am rula cu toții pe bulevarde de macadam. Cu un look modern, cu un motor fin și o cutie ce schimbă lin, Qashqai 1.3 7DCT este mai mult decât oferă rivalii, la un preț mai mic.

 

 

Adaugati comentariu