Roxana Ciuhulescu va concura în Ssangyong Baja 500 România 2017, în cadrul unei echipe alcătuită integral in fete. Este a doua ediție a competiției care se va desfășura, departe de civilizație, în perioada 28 – 30 aprilie. Două probe de legătură de 150 de kilometri și una specială de 500 de kilometri alcătuiesc parcursul care le va pune la încercare pe doamne.
Haiducii Wheels este echipa exclusiv feminină, de la pilot și navigator până la asistența tehnică. “Fustele se pregătesc de start”, glumește Roxana, care va urca la volanul unui prototip SsangYong Musso, construit special pentru Rally Raid, pentru a concura în cadrul categoriei PROFI, alături de Catherine Lefebre, una dintre cele mai bune navigatoare italiene, instructor federal internațional cu un palmares impresionant.
Frumoasa cu cele mai lungi picioare din România, imaginea Land Rover România și FRAS (Federația Română de Automobilism Sportiv) va avea concurență serioasă în persoana sportivilor veniți din Italia, Israel, Ucraina, Grecia, Turcia și Bulgaria. “Mă așteaptă 500 km pe care îi voi parcurge cu o mașină nouă, preparată, care sper să nu cedeze. Știu că la start vor fi nume grele din rally raid, însă obiectivul meu este să ajung la finish, fără daune”, spune curajoasa care are brevet de scafandru și de pilot de elicoptere, înaintea unei veri fierbinți. În perioada 20-23 iulie, la Târgoviște, va organiza etapa a 4-a a Campionatului Națioal de Off-Road.
Programul piloților de rally raid debutează vineri, de la ora 15:00, când concurenții vor participa la prolog, urmat sâmbătă de un start matinal, la ora 06:00. Duminică va avea loc decernarea premiilor.
La Clasa PROMO, se va oferi Trofeul Duster 2017, rezervat pasionaților de Dacia Duster. Șapte echipaje vor alerga în cadrul comperitiției.
SsangYong Baja 500 România aliniază la start nu mai puțin de 54 de concurenți și 80 de vehicule, care vor alerga pe 2500 de kilometri de off-road. 200 de persoane vor fi angrenate în dispozitivul de siguranță, iar producția evenimentului reprezintă o adevărată desfășurare de forțe, care implică 8 cameramani și 7 drone, dar și 20 de camere legate la un car de transmisii.
Evenimentul poate fi urmărit live online pe site-ul competiției, www.baja500.ro.