Habitat for Humanity România construiește 10 case, în 5 zile, pentru 10 familii!

Habitat for Humanity Romania

240 voluntari vor participa la BIG BUILD 2019 – cel mai mare eveniment de construire accelerată și voluntariat din România.

Habitat for Humanity România și Kaufland România vor construi 10 case în doar 5 zile pentru 10 familii!

Anul acesta, cea de-a 11-cea ediție BIG BUILD – evenimentul de voluntariat, de construire accelerată de case – se va desfășura în perioada 7 – 11 octombrie, în comuna Vaideeni din județul Vâlcea.

Peste 240 de voluntari români și străini se alătură misiunii organizației și vor munci împreună cu familiile partenere la ridicarea celor 10 locuințe. La final, 10 familii rămase fără locuințe în urma viiturilor din 2014 se vor muta în case noi și vor începe, în sfârșit, să ducă o viață normală.

Habitat for Humanity România alături de partenerul strategic, Kaufland România, vor construi 10 locuințe pentru 10 familii!

Un container nu poate ține loc de o casă decentă. Nu pentru familiile din Vaideeni, Vâlcea, pe care le vom ajuta la BIG BUILD 2019. Inundații puternice au lăsat complet fără case, în 2014, zeci de familii din Vaideeni, iar de atunci, cinci dintre ele sunt nevoite să locuiască în containere. Aici, în aceste cutii metalice în care iarna este frig și vara este cald, familiile greu încercate gătesc și dorm, iar copiii își fac lecțiile și se joacă. În aceste containere nu există apă, căldură sau toaletă, iar „utilitățile” se rezumă la o sursă improvizată de curent electric.

BIG BUILD 2018_ziua 1 (2)

La BIG BUILD 2019 noi, cei de la Habitat for Humanity România, alături de partenerul nostru strategic, Kaufland România, vom construi 10 case pentru 10 familii extrem de vulnerabile.

Este adevărat că, în intervenția post-dezastru natural, un container poate fi adăpost pentru sinistrați. De obicei, aceasta este o soluție de urgență la care se apelează pentru câteva luni, până casele distruse sunt reconstruite.

Pentru părinții și copiii din Vaideeni însă, soluția temporară a devenit una permanentă, pentru că aceste containerele le-au fost case în ultimii 5 ani.

BIG BUILD 2018_ziua 1 (6)

Celelalte cinci familii pentru care vom construi locuințe trăiesc în condiții greu de imaginat, în bordeie din lemn aflate pe malul pârâului din zonă. La fiecare ploaie puternică, acesta se umflă și inundă gospodăriile și casele șubrezite.

La BIG BUILD 2019, vom schimba pentru totdeauna viața părinților și copiilor care locuiesc acum în containere. Sute de voluntari vor construi pentru ei un cămin adevărat. Te chemăm și pe tine la BIG BUILD 2019 să schimbăm împreună viața acestor familii greu încercate.

„Misiunea Habitat for Humanity continuă. Anul acesta, mergem la Vaideeni, în Vâlcea, pentru a întinde o mană de ajutor oamenilor care au rămas fără case în urma inundațiilor din 2014 și a celor care locuiesc în condiții de extremă sărăcie.  În secolul 21, în această comunitate am descoperit că există familii care locuiesc de cinci ani în containere, alături de copiii lor! De aceea, ne-am propus ca la BIG BUILD 2019 să construim 10 case în doar cinci zile, pentru 10 familii extrem de vulnerabile, care acum trăiesc în condiții dureros de grele. Cu ajutorul partenerilor noștri, dar și cu sprijinul celor peste 240 de voluntari români și internaționali, ne vom atinge obiectivul. Ca în fiecare an, suntem recunoscători tuturor partenerilor și donatorilor noștri, care împart aceleași valori cu noi și fără de care acest proiect ambițios nu ar fi posibil”,  a declarat Roberto Pătrășcoiu, director național Habitat for Humanity România.

BIG BUILD 2018_ziua 1 (3)

,,Pentru Kaufland România implicarea în evenimentul de construire accelerată și voluntariat BIG BUILD a devenit un obiectiv strategic. Suntem partenerul de încredere, ce își oferă susținerea pe termen lung. Ne preocupă situația familiilor care nu au o locuință decentă și vrem să găsim soluții sustenabile împreună. Astfel, suntem parte în acest proiect care se concretizează într-un demers durabil și care lasă ceva bun în urmă, în folosul comunității”, declară Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

 

Habitat for Humanity România marchează Ziua Mondială a Locuirii și construiește 10 case!

Locuirea precară reprezintă una dintre cele mai dure forme de excluziune socială. 1,6 miliarde de oameni locuiesc în zone concentrate de sărăcie sau în așezări informale, în locuințe cu pereți crăpați, fără uși și cu acoperișul deteriorat.

Aproape jumătate din populația lumii, peste 3 miliarde de oameni, trăiesc cu mai puțin de 2,5 dolari pe zi. Peste 1,3 miliarde trăiesc în sărăcie extremă, cu mai puțin de 1, 25 dolari pe zi.

BIG BUILD 2018_ziua 1 (10)

În România, peste jumătate din populația țării locuiește în case supraaglomerate, fără acces la utilități de bază, construite din materiale improprii sau aflate într-un stadiu avansat de degradare.

Habitat for Humanity România marchează Ziua Mondială a Locuirii, declarată de O.N.U., printr-un eveniment grandios. Acesta este menit să atragă atenția asupra condițiilor dificile în care trăiesc 52% dintre români.

Astfel, în perioada 7 și 11 octombrie va avea loc BIG BUILD, ajuns la cea de-a 11-a ediție, eveniment în cadrul căruia 240 de voluntari, români și din străinătate vor construi 10 case.

BIG BUILD 2018_ziua 1 (11)

 

Habitat for Humanity

Habitat for Humanity continuă sprijinul oferit familiilor cu venituri mici.

Anul trecut, în 2018, organizația a construit la Cumpăna, în județul Constanța, tot în sistem de construire accelerată, 8 locuințe, împreună cu 240 de voluntari români și străini.

În 2017, Habitat a construit 36 de locuințe la Bacău, împreună cu 450 de voluntari.

Pentru cele 10 case din cadrul BIG BUILD 2019, condițiile de eligibilitate sunt:

  1. Familiile sa aibă nevoie urgentă de o locuință decentă pentru că și-au pierdut casele în inundațiile din 2014 sau familii în situații de excluziune severă. În acest moment, aceste familii locuiesc în containere sau în adăposturi improvizate.
  2. Familiile cu venituri reduse.
  3. Familiile sa fie dispuse să facă voluntariat în proiectul BIG BUILD, lucrând la propriile locuințe alături de voluntarii Habitat for Humanity.

Habitat for Humanity se angajează să doneze locuințele construite în cadrul BIG BUILD 2019 acestui grup de familii.

 

Parteneri BIG BUILD 2019 

Au răspuns apelului Habitat for Humanity România și au donat cu generozitate sume de bani sau materiale de construcție: Kaufland România (partener strategic), Dedeman (partener principal), Bosch, Saint Gobain și Wienerberger.

 

Despre Habitat for Humanity România

Habitat for Humanity este o organizație non-profit, prezentă în 70 de țări, a cărei misiune este eradicarea locuirii precare.

De 23 de ani în România, Habitat for Humanity România construiește și reabilitează locuințe pentru familii cu venituri mici, oferă consultanță, suport tehnic și derulează programe de eficiență energetică, de prevenție și răspuns pentru grupurile vulnerabile în caz de dezastre.

Cu sprijinul a peste 34.000 de voluntari internaționali și din companiile românești, Habitat for Humanity România a ajutat peste 88.500 de oameni să aibă o casă decentă sau să își îmbunătățească condițiile de locuit.

Mai multe informații sunt disponibile pe www.bigbuild.habitat.ro și www.facebook.com/habitat.ro.

Adaugati comentariu