Urmează să plecaţi cu toată familia în voiaj. Pentru transportul copiilor în automobil, indiferent de vârstă, trebuie să luaţi câteva măsuri speciale de precauţie. Potrivit Codului rutier, copiii cu vârsta sub 12 ani sau înălţimea sub 150 cm trebuie să poarte centuri de siguranţă adaptate greutăţii și dimensiunilor lor, iar cei cu vârsta sub 3 ani trebuie transportaţi în dispozitive de reţinere omologate.
Astfel, copiii sub 13 kilograme pot fi transportați în scoică auto omoloată, iar de părinții copiilor care au împlinit șase luni, pot alege un scaun auto. Conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii cu vârsta de până la 12 ani pe scaunul din faţă, chiar dacă sunt ţinuţi în braţe de persoane majore, în timpul deplasării pe drumurile publice.
Scaunul auto pentru copii este un accesoriu important într-o familie care deţine un autoturism. Alegerea unui scaun adecvat se face în funcţie de vârsta și greutatea copilului.
Poziţionarea acestuia pe locul din dreapta șoferului se va putea face doar dacă automobilul nu are airbag pentru acel loc sau dacă airbag-ul poate fi dezactivat. O condiție este și ca în manualul scaunului auto să fie menționată posibilitatea montării acestuia pe locul din față. Majoritatea scaunelor pot fi fixate cu ajutorul centurilor de siguranţă cu trei puncte de prindere care există deja pe automobil sau cu ajutorul sistemului isofix.
Citiţi cu atenţie instrucțiunile de utilizare și folosiţi scaunul conform specificaţiilor producătorului deoarece scaunele folosite incorect se pot transforma foarte ușor, în timpul unui accident, dintr-un accesoriu menit să protejeze, într-un obiect care poate răni grav copilul sau chiar pe dumneavoastră.