Anual, peste 3000 de copii sunt victime ale accidentelor rutiere

Cele mai recente statistici ale Direcției Rutiere arată că peste 3000 de copii sunt victime ale accidentelor rutiere. Cele mai multe accdiente rutiere se produsc în orașele aglomerate, în cap de listă fiind București, urmat de Cluj-Napoca, Brașov, Iași, Constanța, Craiova, Galați, Bacău, Timișoara, Pitești, Suceava, Oradea  și Botoșani.

„Aceste accidente se produc în zonele cu cea mai mare densitate de populație, dar și de autovehicule peste medie, respectiv București (3.575 de accidente), Cluj Napoca (490 de accidente), Brașov (442 de accidente) și Iași (723 de accidente)”, punctează reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Aceleași date arată că multe dintre aceste accidente se produc chiar în apropierea unităților de învățământ, acolo unde viteaza de deplasare ar trebui să fie foarte mică, iar atenția foarte mare. Datele mai arată că, în medie, 75 de copii mor în aceste accidente, iar 652 sunt grav răniți.

Care ar fi solutiile de reducere a numarului de copii implicati in accidente rutiere? Raspunsul MAI: „un factor determinant în reducerea numărului accidentelor rutiere îl reprezintă conștientizarea de către toți participanții la traficul rutier, pe termen lung, a importanței cunoașterii și respectării regulilor de circulație, conduita ce se naște și se dezvoltă prin activități educative, începând de la vârste fragede”.

Ce este de făcut?

  • Educație rutieră de la vârste fragede prin jocuri și activități practice, astfel încât să înțeleagă importanța traversării pe trecerile de pietoni si numai pe culoarea verde a semaforului. Copilul trebuie să înțeleagă că nu are voie să se joace pe trecerea de pietoni și nici să alerge.
  • Șoferii trebuie să acorde atenție sporită segmentelor de drum cu unități de învățământ și să se deplaseze cu o viteză redusă.
  • Diverse proiecte care vizează siguranța rutieră, derulate în unități de învățământ.

 

Adaugati comentariu