Oficial: BMW M2 Competition vine cu 410 CP

BMW M2 Competition (8)

Noul BMW M2 Competition redefinește segmentul compact al mașinilor ultra-performante și aduce o doză de adrenalină firii rafinate a lui M2 Coupe.

M2 Competition vine cu un motor nou, care are la bază unitatea de sub capota lui M3 și M4. Propulsorul cu șase cilindri în linie, două turbine și tehnologie M TwinPower Turbo asigură 410 CP și un cuplu maxim de 550 Nm. Mașina primește și un sistem de evacuare dublu, cu funcție de control electronic al capetelor finale pentru o coloană sonoră tipică M. Toate acestea fac noul automobil să alerge de la 0 la 100 km/h în 4,2 secunde (4,4 secunde pentru versiunea cu transmisie manuală M DCT cu șase trepte). Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. Cei care vor mai mult pot comanda mașina cu M Driver Package pentru o viteză maximă de 280 km/h.

BMW M2 Competition (12)

BMW M2 Competition prezintă o siluetă robustă, dar compactă, o grilă de dimensiuni mai mari, finisată standard în negru Shadow Line lucios, un spoiler față redesenat, pentru un flux de aer optimizat. Tot Shadow Line sunt și branhiile laterale de pe aripile față și cele patru țevi de evacuare, acolo unde le ține companie emblema M Competition. Oglinzile vin cu un braț dublu pentru o aerodinamică mai bună. O nouă culoare metalizată este disponibilă exclusiv pentru BMW M2 Competition: Hockenheim Silver.

BMW M2 Competition (10)

Inginerii BMW M au pus tot ce au avut mai bun în M2 Competition, pentru o dinamică mai bună. Bara transversală din CFRP a fost preluată de M2-ul ultra-performant de la M3 și M4, asigurând astfel o rigiditate mai mare a părții frontale și o precizie superioară a direcției. Experții în dinamică au folosit reglaje noi și pentru servodirecția electromecanică, pentru diferențialul M activ și pentru sistemul Dynamic Steering Control (DSC).

BMW M2 Competition (3)

M2 Competition este primul model care primește comutatoare de selecție pe consola centrală. Acestea permit reglarea caracteristicii și setărilor motorului, direcției și funcțiilor Drivelogic, atunci când clientul bifează transmisia M DCT. Configurațiile pot fi stocate prin utilizarea butoanelor M1 și M2, care se regăsesc pe volan. Mașina vine standard și cu buton start/stop de culoare roșie, cu faruri LED adaptive și cu senzori de parcare față.

BMW M2 Competition (13)

Atmosfera sport de la interior este completată de scaunele M Sport oferite opțional. Cu o formă de scoică influențată de experiența BMW în motorsport și cu tetiere integrate în spătar, acestea asigură suport optim și sunt disponibile și cu tapițerie neagră, însoțită de cusături contrastante în albastru sau portocaliu. Pe spătar, la nivelul umerilor, se regăsește logo-ul M2 iluminat.

BMW M2 Competition (14)

Pentru o performanță superioară și la frânare, noile frâne M sport vin cu discuri mai mari: 400 mm pe puntea față și 380 mm pe puntea spate. Etrierele gri și jantele de 19 inci, disponibile opțional, confirmă natura sportivă a lui M2 Competition.

Adaugati comentariu