La capătul unei lungi campanii de teasing, noul Audi A8 a fost dezvăluit oficial la Barcelona. Mașina oficială a lui Spider-Man este cel mai tehnologizat model din istoria casei germane.
Descrisă drept deschizătoarea de drumuri pentru o nouă eră Audi, a patra generație a limuzinei de lux A8 (nume de cod D5) ilustrează noul limbaj de design al mărcii și devine primul model Audi care se poate conduce semi-autonom (nivel 3), grație sistemului Traffic Jam Pilot. Acesta controlează automat direcția și frânele până la 50 km/h, însă doar pe autostrăzile cu sensuri separate de bariere solide. Pe lângă senzorii clasici radar și cu ultrasunete sau camerele video, noul Audi A8 este prima mașină din lume care folosește senzori laser.
Construit pe platforma modulară MLB Evo, noul Audi A8 va fi disponibil încă de la debut în versiuni cu ampatament scurt și lung, acestea măsurând 2.998 mm și 3.128 mm, ambele cu 6 cm mai generoase comparativ cu vechiul model. Cu o lungime de 5.172 mm, o lățime de 1.945 mm și o înălțime de 1.473 mm, noul A8 este cu 37 mm mai lung, cu 4 mm mai îngust și cu 13 mm mai înalt decât predecesorul său. A8L are o lungime de 5.302 mm și o înălțime de 1.488 mm. Portbagajul are un volum de 505 litri.
Vezi toate pozele care sunt disponibile online, la ora actuală, cu noul Audi A8!
Interiorul adoptă un layout minimalist, dar luxos, cu comenzi fizice reduse la minimum. Planșa de bord este complet nouă și cuprinde instrumente de bord digitale de 12,3 inch și două displayuri orientate spre șofer. Butoanele și manetele au fost drastic reduse, iar cunoscutul buton rotativ va fi istorie fiind înlocuit de un touchpad. A8 va oferi cel mai nou sistem multimedia MMI care va dispune de procesor quad-core Nvidia, de un touchscreen central de 10,1 inch și de comenzi vocale și prin gesturi. Sub acesta se regăsește un alt touchscreen curbat, cu diagonala de 8,6 inch, dedicat comenzilor auxiliare (climatizare, audio). Noul A8 poate fi comandat cu două locuri individuale spate, cu scaune de lux înzestrate cu funcții complexe de ventilație și masaj, inclusiv, în premieră absolută, pentru picioarele pasagerilor.
Noul Audi A8 va fi înzestrat în premieră cu una dintre cele mai sofisticate suspensii din segmentul de lux, bazată pe arhitectura electrică revoluționară de […]