Cu toții ne dorim un trafic civilizat, șoferi atenți și infrastructură adecvată. Câte avem dintre cele mentionate? Sunt de acord că toate lipsesc cu desăvârșire, dar tocmai asta ar trebui să ne motiveze să facem tot posibilul pentru a împiedica posibilele accidente.
Graba, neatenția și vorbitul la telefon sunt principalele cauze care produc accidente rutiere. „Conform unui studiu realizat de FARS (Fatality Analysis Reporting System), un procent de 12% din decesuri au loc ca urmare a folosirii telefonului mobil atunci când conducem.” La nivelul anului 2016 au avut loc peste 27.000 de accidente rutiere grave, cu 3.000 mai multe decat în 2015, în care, conform autobook.ro, 8.300 de persoane au fost rănite grav, cu 12% mai multe decat în anul 2015, alte 28.000 au fost rănite ușor, iar nuărul deceselor s-a ridicat la 1.900.
Întrebarea mea este următoarea: ce facem dacă suntem martorii unui astfel de accident? Cum procedăm? Plecăm mai departe sau ne oprim pentru a acorda primul ajutor?
Iată ce trebuie să faceți dîn această situație:
- Nu fiți indiferenți trecând mai departe. Chiar și nepăsarea ucide!
- Nu vă panicați!
- Trageți mașina pe dreapta și opriți motorul.
- Sunați imediat la 112!
- Mergeți la mașina/mașinile implicată/implicate în accident și observați ce se întâmplă, pentru a putea acționa în cauză. Dacă ies flăcări sau vedeți fum, aduceți extinctorul.
- Observați starea pasagerilor. Nu încercați să-i scoateți din masinile accidentate grav, până nu vin echipele de descarcerare. Le puteți face mai mult rău în încercarea de a-i salva. În cazul unui accident ușor, puteți verifica starea pasagerilor și, dacă starea le permite, să-i trageți afară. Puteți încerca masajul cardiac, așezarea lor într-o poziție în care pot respira corect, compresă pe o rană deschisă, oprirea hemoragiei.
- Nu încercați să mutați mașina/mașinile implicată/implicate în accident. Acest lucru ar îngreuna ancheta aferentă.