Noul Opel Corsa electric este primul model cu emisii zero al constructorului din Russelheim. Cea de-a șasea generație Corsa vine cu cifre impresionante de autonomie și putere. Iată cele mai importante 5 lucruri despre noul Opel Corsa-e.
- Poate parcurge 330 de kilometri între două încărcări.
- Energia este stocată într-o baterie cu o capacitate de 50 kWh, care se poate încărca rapid până la 80%, în doar 30 de minute.
- Aplicația myOpel permite verificarea timpilor și costurilor de încărcare.
- Trei moduri de rulare sunt disponibile la bordul noului Corsa electric: Normal, Eco și Sport, acesta din urmă fiind cel mai dinamic.
- Motorul electric dezvoltă 136 de cai putere și 260 Nm.
- Noul Opel Corsa-e ajunge de la 0 la 50 km/h în doar 2,8 secunde și are nevoie de 8,1 secunde pentru a atinge 100 km/h.
- Măsoară 4,06 metri în lungime, iar linia acoperișului este coborâtă acum cu 48 mm. Poziția de conducere este acum cu 28 mm mai joasă.
- Este echipat cu faruri IntelliLux LED matrix cu funcție anti-orbire, o dotare unică în segment. Opt segmente LED își adaptează permanent intensitatea la trafic.
- Noua generație Corsa recunoaște indicatoarele rutiere, iar limitele de viteză sunt afișate pe ecranul tactil de 7 inci al sistemului Multimedia Navi (opțional Multimedia Navi Pro cu ecran de 10 inci).
- Modelul este dotat în premieră cu tempomat adaptiv pe bază de radar și cu sistemul Flank-Guard pe bază de senzori.