Poliția din Italia tocmai a primit cel de-al doilea Lamborghini Huracan. Hypercar-ul italian intră în elita mașinilor senzaționale conduse de polițiști. În Dubai, oamenii legii din lumea bogaților conduc niște bestii pe roți. Haideți să vedem care sunt cele mai tari mașini de poliție din lume.
Lamborghini Huracan
Lamborghini tocmai a donat cel de-al doilea Huracan poliției italiene. Ca și primul bolid, și acesta va fi folosit – așa cum anunță comunicatul dat de producătorul de hypercar-uri – pentru “operațiuni obișnuite”, dar și pentru transporturi de sânge și organe, care necesită intervenții urgente. Cu un motor V10 și tracțiune integrală, Huracan vine cu tot ce trebuie unei mașini de poliție: sirenă, girofar, comunicație radio, cameră video și chiar un suport pentru armă. Carabinierii sunt acum foarte “cool”, dar evident nu sunt singurii din lume care au hypercar-uri în flotă.
Mercedes-AMG G63 Brabus
4.9 secunde de la 0 la 100 km/h și o viteză maximă oficială de 250 km/h. Neoficial, e nebunie curată să îți imaginezi că poți să scapi de Mercedes-AMG G63 Brabus cu girofarul pe acoperiș, care patrulează pe șoselele din Emiratele Arabe Unite. Iar pentru că SUV-ul gigant are și tracțiune integrală, răufăcătorii nu pot scăpa nici dacă se aventurează pe dune de nisip. Pentru asfaltul ca în palmă, există întotdeauna un BMW i8 sau un Aston Martin.
Aston Martin One-77
Oh, Doamne, nu se mai satură! Pentru că G-Class, Lamborghini Aventador, Ferrari FF nu le mai ajung, polițiștii din Dubai au pus mâna acum și pe una dintre cele mai furmoase și mai rapide mașini din lume: Aston Martin One-77. Deci vă recomandăm să respectați semnele de circulație și în Emiratele Arabe Unite.
Dodge Charger
Acest Charger a fost construit exact așa cum și-a dorit poliția din Statele Unite. În realitate, mașina este considerate cel mai rapid vehicul care s-a aflat vreodată în serviciul autorităților americane. Bolidul cu tracțiune spate a reușit cel mai bun timp înregistrat vreodată de o mașină de poliție în testul de evaluare.
Ford Mustang
Lui Ford Mustang nu-i stă rău deloc în uniformă de poliție. Mașina cu motor V8 de 5.0 litri a fost expusă de Asociația Națională a Managerilor de Flote de Poliție într-un târg de profil. Mutang-ul va trebui însă, să aștepte pensionarea Dodge-ului pentru a-i prelua postul.
Alfa Romeo
Senzuală și sofisticată, Alfa Romeo Giulia QV este cea mai hot apariție în flota italienilor. Și nu e doar un Fiat 500 cu abțibilduri de Alfa. Mașina asta chiar ascunde 510 CP și dacă nu ai cel puțin un BMW M3, nu trebuie să faci o demonstrație de forțe în fața carabinierilor.