Noul Citroen C1 – Supereroul orașului

Visați la prințul pe cal alb care vine să vă salveze? A sosit momentul să vă reorientați către un prinț modern: un supererou! Nu vine călare pe un cal alb, ci pe 82 de cai putere. Este simpatic foc, chic și nonconformist. Este noul Citroen C1 – supereroul orașului.

Citroen C1 sparge tiparele traficului urban sobru. Francezul carismatic și inconfundabil atrage priviri și provoacă zâmbete. Sunt convinsă că îi erau adresate lui, nu mie! Blocurile optice frontale duble și stopuri masive care flanchează hayonul din sticlă neagră, turcoazul acoperișului (Blue Lagoon în combinație cu Alb Lipizan al caroseriei), formele rotunjite și jantele din aliaj ușor de 15 inci îi aduc acel je-ne-sais-quoi imposibil de ignorat.

Are doar 3 metri și 46 de centimetri în lungime, așa că poate fi parcat oriunde (nu încurajăm parcările neregulamentare, așa că nu chiar oriunde!) și poate fi manevrat cu ușurință.

  • Design chic
  • Manevrabilitate
  • Motor zgomotos
  • Spațiu redus pentru pasagerii din spate

C1 accelerează rapid până la 80 km/h, dar dincolo de această viteză, trebuie să ai răbdare cu el. Ca la orice început de relație… Atenție să nu rămâi fără permis în treapta a doua! Dacă te tentează să calci pedala până la podea ca să pleci în trombă de la semafor, consumul urban de 5,4 litri la o sută de kilometri, menționat în fișa tehnică, ți se va părea doar o glumă bună.

Zgomotul celor 3 cilindri care pun în mișcare masa de numai 865 de kilograme a lui C1 își fac simțită prezența. Dar concertul asigurat de motorul de 1.2 litri Puretech poate fi mascat cu ajutorul sistemului audio cu ecran tactil cu o diagonală de 7 inchi (fără cititor de CD!) și funcție Mirror Screen, care permite transpunerea aplicațiilor de pe smartphone pe ecranul mașinii. Este dotare standard la linia de echipare Shine. Echiparea de bază Feel oferă doar sistem audio cu redare MP3 și conexiune Bluetooth pentru telefon. Pentru cei care și-au luat permisul de curând, se poate comanda și o cameră video pentru marșarier, care vine la pachet cu sistemul de acces și pornire keyless.

preturi-citroen-c1 (5)În față se stă confortabil pe scaunele cu tetiere integrate cu alură sportivă. În spate însă, un adult de 1,85 m ar sta cu creștetul capului lipit de plafon și ușor contorsionat. Nici un scaun de copil nu este ușor de strecurat în spate, pentru că unghiul de deschidere al portierelor este destul de restrictiv. Partea bună este că un cățel aflat pe banchetă nu va putea niciodată să sară din mașină. Geamul portierei din spate nu glisează în jos, ci se rabatează în lateral prin intermediul unei pârghii. Așa că modelul Airscape, cu plafon textil electric, nu ar fi deloc o idee rea în zilele toride de vară, pentru că transformă Citroen-ul într-o semi-decapotabilă. (13.068 euro, TVA inclus).

C1 vine la pachet cu o grămadă de spații de depozitare. Are trei suporturi pentru pahare sau sticle, iar în torpedou încape lejer o agendă. Ba chiar și o umbrelă de dimensiunea celor care intră în poșetă are loc acolo.

Dincolo de hayonul stilat din sticlă se află portbagajul de 196 litri. Două geamantane de mici dimensiuni încap în spațiul adânc. Pentru un plus de volum (780 litri), bancheta fracționabilă 1/2 se rabatează simplu, în câteva secunde.

Pentru aproximativ 700 de euro în plus față de echiparea de bază Feel, Shine vine cu turometru, oglinzi încălzite electrice, sistem multimedia cu ecran tactil și jante din aliaj ușor de 15 inchi. Pentru încă 720 de euro (TVA inclus), viitorul șofer de C1 primește și cutie automată. Este mașina perfectă pentru începători, mai ales că funcția Hill Assist, nu îi lasă la greu: în rampă au 5 secunde la dispoziție pentru a porni, înainte ca mașina să o ia la vale.

Nici la capitolul siguranță micul C1 nu stă rău. Vine dotat standard cu ABS și ESP, AFU (Asistență la frânarea de urgență) și ASR (sistem de control al tracțiunii), dar și cu 6 airbag-uri. Toate acestea i-au adus 4 stele la testele EuroNCAP.

Fabricată la Kolin, în Cehia, alături de Peugeot 107 și Toyota Aygo, noua generație Citroen C1 a ajus în România la mai bine de doi ani de când a fost lansat la Geneva, în 2014. Copil al colaborării dintre Toyota și Citroen, noul C1 a primit șarmul franțuzesc, linii rotunjite, diferite față de cea a surorii japoneze Aygo, și o combinație șic de culori (patru pentru acoperiș, opt pentru caroserie). În România, prețul de pornire pentru Citroen C1 este de 10.788 euro (1.0 VTi Feel, cutie manuală).

Citroen C1

 

Verdict MissAuto

Supereroul Citroen C1 este un mijloc personal de transport urban. Se manevrează ușor, se parchează în cele mai înghesuite spații, are un temperament irezistibil, iar în față se stă ca într-o mașină de clasă superioară. Însă senzația de ‘’trop petit’’ resimțită în spate te va face să te gândești de două ori când îți inviți prietenii să călătorească alături de tine.

Adaugati comentariu