Elegante și la volan. Ce mănuși folosim când conducem?

Mănuşile au apărut, se pare, încă din Antichitate. Unul dintre cele mai timpurii şi faimoase exemple a fost o pereche de mănuşi din pânză descoperită în Egipt, în mormântul lui Tutankhamon (circa 1.400 î.Hr.). Faraonii purtau mănuşi ca pe un simbol al puterii şi al influenţei pe care o aveau. Femeile egiptene foloseau aceste accesorii ca parte a tratamentului de înfrumuseţare. Ele îşi ungeau mâinile cu uleiuri volatile parfumate şi cu miere şi-şi puneau apoi mănuşi, pentru a se proteja.

În Odiseea, Homer ne spune că Laertes, tatăl lui Ulise, purta mănuşi în grădină, să nu se rănească în rugii de mure; o altă versiune susţine că acesta şi-ar fi tras, de fapt, mânecile hainelor pentru a-şi feri mâinile. Lăsând la o parte legendele, istoria scrisă a Antichităţii conţine referiri ocazionale la folosirea mănuşilor. Grecul Xenofon notează că obiceiul de a purta mănuşi nu era unul potrivit pentru bărbaţi. Pentru a demonstra cât de efeminaţi erau persanii, el relatează, cu dispreţ aproape, că aceştia nu se mulţumeau doar să-şi acopere capul şi picioarele pentru a se feri de frig în timpul iernii, ci foloseau şi mănuşi groase, ca să nu le îngheţe mâinile. Herodot (sec. V î.Hr.), în Istoriile sale (Historiai), spune că Leotychides, conducător al Spartei, a fost acuzat că a dat drept mită o mănuşă plină cu argint. Potrivit lui Plinius cel Tânăr (anul 100 d.Hr.), scribul unchiului său (Plinius cel Bătrân) ar fi purtat aceste obiecte de îmbrăcăminte pentru a se feri de ger. Varro, un alt scriitor din Antichitate, scrie în De Re Rustica că măslinele culese cu mâna sunt preferabile celor culese cu mănuşi, iar Athenaeus ne povesteşte despre un mâncău care venea cu mânuşi la festinele unde era invitat pentru a putea pune mâna pe recipientele cu mâncăruri fierbinţi, devorând astfel mai mult decât restul comesenilor săi.