De ce femeile merg la service-uri autorizate și bărbații la garajul din colțul străzii
Conform studiului desfășurat de Daedalus Millward Brown, 79% dintre femei (67% dintre bărbați) fac revizia la reprezentanță, iar 62% dintre ele (57% dintre bărbați) merg acolo și pentru reparații minore sau chiar pentru schimbarea unui bec. Reprezentanțele sexului frumos preferă service-urile autorizate și pentru confortul asigurat de sala de așteptare, dar și pentru atitudinea politicoasă a celor cu care au de-a face acolo. Bărbații pot tolera și interpelări de genul: “Ce să fie, șefu’?”
Mașinile doamnelor au o vechime medie de 10 ani, cu 6 luni mai puțin ca acelea conduse de bărbați. Ați observat poate că pe kilometrajul mașinilor conduse de domni apar cifre mai mari. Femeile conduc în medie 13.000 km pe an, cu 2.300 km mai puțin ca bărbații.
Motoarele pe benzină sunt preferate de fete (73%). Culoarea preferată? Fără discuții, roșu.
Studiul a fost realizat prin interviuri online pe un eşantion reprezentativ de 7.004 şoferi din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 si 65 ani.