ADDA este o cântăreață plină de farmec, o mămică activă și o soție devotată. Iubește ceea ce face, pune suflet în toate melodiile sale, iar reacțiile fanilor sunt pe măsură. Ce părere are despre traficul din București, ce o nemulțumește și ce planuri are, aflați de la ea.
MISSAUTO: Ce mașină v-ar plăcea să conduceți? De ce?
ADDA: Mi-ar plăcea să conduc o mașină mare ;)) nu știu de ce. Poate pentru că este impunătoare.
MISSAUTO: Ce părere aveți despre femeile care se machiază la volan?
ADDA: Hmm depinde când o fac. Dacă se machiază la semafor nu e așa grav. În 2017, femeia e puternică, are carieră și e greu să se păstreze frumoasă și deșteaptă în 24 h ;)) dacă se machiază în timpul mersului, își pune siguranța ei și pe a celorlalți în pericol.
MISSAUTO: Care sunt lucrurile de care nu vă despărțiți niciodată?
ADDA: Telefon, ochelarii de vedere și dezinfectantul pentru mâini (știu, sunt nebună) ;))
MISSAUTO: Cu ce vă deplasați în călătoriile dvs?
ADDA: În cea mai mare parte cu mașina.
MISSAUTO: Povestiți-ne despre proiectele la care lucrați! Ce pregătiți pentru fanii dumneavoastră?
ADDA: Urmează un nou single și videoclip și apoi, la sfârșitul anului, primul meu album. Abia aștept să îl lansez și să văd cum va reacționa publicul meu.
MISSAUTO: Ce vă deranjează în trafic?
ADDA: În primul rând craterele din asfalt și zic cratere pentru că nu pot fi numite gropi. Drumurile prost semnalizate și șoferii neatenti. Chiar dacă stau în dreapta, sunt foarte atentă.
MISSAUTO: Care credeți că este mai important criteriu în alegerea unei mașini?
ADDA: În primul rând să îmi placă designul și să fie confortabilă. La partea tehnică mă consult cu soțul meu.
MISSAUTO: Ce părere aveți despre oamenii care recurg la mașini scumpe pentru a se face remarcați?
ADDA: Că nu prea au creieraș. Unii au IQ, alții Q7.
MISSAUTO: Având în vedere cum evoluează tehnologia, cum credeți că va arăta mașina viitorului?
ADDA: Cred că va fi electrică. E mult prea poluat aerul.
MISSAUTO: Cum decurge o zi obișnuită din viața dumneavoastră?
ADDA: În meseria mea e greu să am o zi obișnuită. Fiecare zi e altfel, cu noi întâmplări și provocări. Îmi place la nebunie. Îmi plac schimbările și nebunia.