Alina Eremia. Povestea începe cu mașini de jucărie

Alina Eremia se poate mândri cu o carieră de succes. Reușește să îmbine actoria cu muzica și se declară fericită. Recunoaște că programul ei este foarte aglomerat, dar se strecoară destul de rapid cu ajutorul mașinii sale printre întâlniri și evenimente. Când și-a luat permisul și prin ce experiențe a trecut cu mașina, puteți afla de la ea.

MISSAUTO: Ce este maşina în concepţia ta, un simplu mijloc de transport, o modalitate de etalare a poziției sociale sau o chestiune de lifestyle?

ALINA EREMIA: Pentru mine, mașina este un stil de viață. S-a dovedit a fi extrem de utilă în viața mea, mai ales că sunt tot timpul pe drumuri

20032037_1553104108097724_1180759514748769801_n

MISSAUTO: Ce părere ai despre oamenii care recurg la maşini scumpe pentru a se face remarcaţi?

ALINA EREMIA: Pot să înțeleg nevoia de confort și plăcerea de a conduce o mașină de lux, însă nu sunt de acord cu mentalitatea oamenilor care vor să epateze doar pentru că se urcă la volanul unei mașini scumpe. Degeaba este ambalajul frumos, dacă interiorul este stricat.

19702403_1540971315977670_1500815402434786845_n

MISSAUTO: Simpatizezi vreo marcă anume? Care sunt factorii determinanți în alegerea unei mașini?

ALINA EREMIA: Îmi plac mașinile care îmbină calitatea cu designul. Aleg mașina în funcție de motorizare și de opțiuni care să faciliteze condusul.

MISSAUTO: Care este mașina cu care te deplasezi la evenimente și emisiuni?

ALINA EREMIA: La evenimente și emisiuni mă deplasez cu mașina proprie. Îmi place să conduc, să pot să am la îndemână mașina mea și să nu depind de altcineva la volan.

MISSAUTO: Preferi altă mașină atunci când evadezi din oraș?

ALINA EREMIA: Atunci când plec prin țară la concerte, mă deplasez cu duba, fiind vorba de o echipă întreagă cu care merg la concerte.

19875191_1545842735490528_5773156901592051400_n

MISSAUTO: Prin ce situaţii limită ai trecut cu maşinile pe care le-ai deţinut?

ALINA EREMIA: Cred că toți pațim în trafic să ne lovim de șoferi neatenți și să evităm accidente, cum se întâmplă să avem incidente în care cineva nu pune frână la timp și ne atinge bară din spate.

MISSAUTO: Ce te enervează cel mai tare în trafic?

ALINA EREMIA: Fiind tot timpul contratimp, de cele mai multe ori apăs destul de mult pedala de accelerație și mă enervează când unii șoferi sunt cu mintea în altă parte și merg pe ambele benzi, adorm la semafor, sau nu semnalizează și virează brusc.

19989616_1551149964959805_7021785314604060132_n

MISSAUTO: Cum crezi că sunt percepute femeile care conduc maşini mari?

ALINA EREMIA: Există în general destul de multe comentarii răutăcioase la adresa femeilor la volan, nu știu dacă în funcție de mașina pe care o conduc. Cred că femeile care conduc mașini mari sunt percepute ca fiind mai curajoase, pentru că o mașină mare este mai greu de manevrat și de parcat.

MISSAUTO: Ce primează, siguranţa oferită sau frumuseţea unei maşini?

ALINA EREMIA: Evident că este foarte important ca o mașină să fie pusă la punct și să îți ofere acel sentiment de siguranță.

16114354_1327991030609034_8474130869436426354_n

MISSAUTO: Povestește-ne despre primele experienţe în calitate de şofer.

ALINA EREMIA: De mică, am fost pasionată de condus. În parcul de distracție, întotdeauna mă așezam la coadă pentru mașinute. Abia așteptam să devin majoră pentru a putea face școala de șoferi. De cum am ridicat permisul, m-am urcat la volan, fără prea multe frici. Primul an este destul de greu pentru un începător, pentru că oamenii nu au răbdare în trafic și îi înțeleg acum, după ce au trecut aproape 6 ani de când am permis. Sunt dependentă de mașină.

19420383_1527901337284668_5728489241179419255_n

MISSAUTO: Ce părere ai despre femeile care se machiază la volan?

ALINA EREMIA: Și mie mi se întâmplă să îmi fac un mic retuș când semaforul este roșu, dar nu mă machiez niciodată în timp ce conduc efectiv. Atenția ar trebui să fie la drum.

MISSAUTO: Ce sfaturi ai pentru tinerele începătoare?

ALINA EREMIA: Să se înarmeze cu răbdare, să fie foarte vigilente pentru că de multe ori ești în postura în care trebuie să eviți accidente.

19030542_1507688575972611_6290091444602154109_n

MISSAUTO: Care sunt lucrurile de care nu te desparți niciodată atunci când pleci cu mașina?

ALINA EREMIA: Cablul auxiliar pentru a asculta muzică de pe telefon.

MISSAUTO: O mașină se poate alege și cu …sufletul?

ALINA EREMIA: Da. Eu cred în dragoste la prima vedere și când vine vorba de mașini. Așa cum atunci când intri într-o casă, simți că îți apartine, acest lucru se aplică și în cazul mașinii.

Alina Eremia: "Cred în dragoste la prima vedere și când vine vorba de mașini!"

MISSAUTO: Care a fost cea mai frumoasă experiență pe care ați trăit-o la volan?

ALINA EREMIA: Cea mai frumoasă experiență este atunci când mă urc în mașină, deschid radioul și se difuzează o piesă de-a mea.

MISSAUTO: Cum vezi mașina viitorului?

ALINA EREMIA: Mașina viitorului cred că se va conduce singură.

Adaugati comentariu