Top 5 SUV-uri premium cu 7 locuri. Pentru atunci când iei toată familia în vacanță

noul Mercedes-Benz GLE

Ai prea mulți membri în familie și prea puține locuri în mașină? Ai banii în cont și vrei să fii tratat regește la bord? Am găsit cele mai bune SUV-uri premium cu 7 locuri disponibile în România.

Nu vei avea niciodată un portbagaj mare atunci când iei cu tine în vacanță încă șase persoane. Așa că trebuie să te gândești bine ce alegi. Dacă ai ales oamenii în defavoarea bagajelor, alegem noi mașina.

5.Land Rover Discovery

Discovery este unul dintre puținele SUV-uri premium cu șapte locuri care ajung în Europa. Secretul său stă în pachetul de 3.165 de euro, care aduce cele 7 scaune full-size, dar și o cutie de transfer cu două trepte, diferențial central activ blocabil, sistem Terrain Response 2 cu cinci moduri de rulare, suspensie pneumatică și gardă la sol variabilă.

Land Rover Discovery
Foto: Bogdan PARASCHIV

Urmașul lui Freelander se dă mare cu firea sa de off-roader pur-sânge, dar și cu bunele maniere tipice SUV-urilor premium.

4.Volvo XC90

Cum arată Ikea în versiune premium? Arată exact ca Volvo XC90! SUV-ul suedez poate primi la bord, în confortul, siguranța și ambianța selectă tipică brand-ului, până la 7 ocupanți. Al doilea și al treilea rând se pot rabata complet și pote glisa pentru a oferi un spațiu total pentru bagaje de 1.868 de litri.

Volvo XC90 7 locuri

Exploratorul scandinav are un preț de pornire sub 60.000 de euro, Volvo XC90 vine și cu cele mai noi și inteligente sisteme de siguranță dezvoltate de companie.

3.Audi Q7

Este cel mai vechi din lista noastră, dar rămâne de actualitate. Inteligent și generos în ceea ce privește spațiul, Q7 vine cu atmosfera tipică brand-ului. Uriașul de 2 tone are veleități sportive, pentru că motorul 3.0 TDI îl propulsează de la 0 la 100 km/h în doar 6,3 secunde.

Audi Q7 7 locuri
Foto: Bogdan PARASCHIV

Portbagajul, cu toate cele 7 locuri ocupate, oferă 295 de litri pentru bagaje. Dacă dai jos pasagerii din spate, ai 770 de litri. Versiunea cu 5 locuri oferă un volum de 890 de litri.

2. BMW X5

Un al treilea rând crește în spatele celui de-al doilea, transformându-l și pe noul BMW X5 într-un familist convins. X5 are acum cu un ampatament cu 42 mm mai lung ca predecesorul său, ajungând la 2.975 mm.

BMW X5 (1)

Mașina a crescut cu 36 mm în lungime (până la 4.922 mm) și cu 66 mm în lățime (2.004 mm), primind în plus și 19 mm în înălțime (1.745 mm). Astfel, toți pasagerii, indiferent de locul pe care îl aleg în mașină, beneficiază de spațiu mai mare la genunchi și la coate.

1.Mercedes-Benz GLE

Abia a fost prezentat și deja a atras atenția. Mercedes-Benz GLE oferă în premieră opțiunea cu 7 locuri și este primul SUV din lume care oferă opțional reglaje electrice pe șase direcții pentru scaunele din rândul al doilea. Volumul portbagajului a crescut până la 825 litri (plus 135 litri) și ajunge la 2.055 litri când se rabate al doilea rând de scaune.

Noul Mercedes-Benz GLE

Cu o suspensie activă hidropneumatică, GLE beneficiază de singurul sistem de pe piață în cadrul căruia arcurile și amortizoarele pot fi controlate individual la fiecare dintre cele patru roți, prin intermediul ecranului tactil aflat la bord.

Adaugati comentariu