Zece lucruri pe care trebuie să le știi despre noul Mercedes-Benz GLE

noul Mercedes-Benz GLE

Mercedes-Benz GLE se reinventează. SUV-ul premium primește în premieră suspensie activă E-ACTIVE BODY CONTROL și un mod Free-driving, care îl fac mai confortabil și mai capabil ca niciodată pe suprafețe grele. GLE este disponibil acum și cu șapte locuri.

Iată cele mai importante zece lucruri pe care trebuie să le știi despre noul Mercedes-Benz GLE.

  • Are o suspensie activă hidropneumatică bazată pe un sitem de 48 de volți, E-ACTIVE BODY CONTROL. Este singurul sistem de pe piață în cadrul căruia arcurile și amortizoarele pot fi controlate individual la fiecare dintre cele patru roți, prin intermediul ecranului tactil aflat la bord.noul Mercedes-Benz GLE
  • Active Tailback Assist este funcția care detectează blocajele rutiere și îi oferă asistență șoferului la viteze de până la 60 km/h.
  • GLE are un ampatament cu 80 de milimetri mai mare ca predecesorul său (2.995 de milimetri), cea ce se traduce prin mai mult spațiu pentru cei care iau loc pe bancheta cu reglaje electrice.
  • SUV-ul premium este disponibil și în configurația cu șapte locuri. Funcția EASY ENTRY facilitează accesul la locurile din spate, cu șase comenzi electrice.
    noul Mercedes-Benz GLE
  • Are cel mai bun coeficient aerodinamic, 0,29, din clasa sa. Acest rezultat a fost obținut în urma testelor intensive în tunelul de vânt de la centrul de producție, cercetare și dezvoltare de la Sindelfingen, Germania.
  • Portbagajul are un volum 825 de litri și ajunge la 2.055 de litri atunci când cel de-al doilea rând este pliat.
  • La bord se regăsește sistemul multimedia de ultimă oră, MBUX, care și-a făcut debutul odată cu Clasa A. Acesta integrează două ecrane decâte 12,3 inci, unite sub un capac de sticlă.noul Mercedes-Benz GLE
  • Sistemul MBUX poate fi controlat acum prin gesturi. O cameră montată în partea superioară identifică mișcările mâinilor și face diferența între mâna șoferului și cea a pasagerului din dreapta.
  • Noul Mercedes-Benz GLE va fi disponibil, la momentul lansării, cu un motor cu șase cilindri, cu tehnologie de 48 de volți, care dezvoltă 367 de cai putere și un cuplu de 500 Nm. Sistemul EQ Boost îi asigură 22 CP și 250 Nm în plus pentru perioade scurte de timp.noul Mercedes-Benz GLE
  • Funcția de monitorizare a unghiului mort, Active Blind Spot Assist, integrează acum și exit warning. Aceasta îl avertizează pe șofer la ieșirea din mașină, pentru a evita coliziunea cu bicicliștii, de exemplu. Funcția rămâne activă 3 minute după oprirea motorului.

Noul Mercedes-Benz GLE va fi prezent luna viitoare, la Salonul Auto de la Paris și va ajunge în showroom-uri la începutul anului viitor. GLE este produs la uzina Tuscaloosa din Alabama, Statele Unite.

 

 

Adaugati comentariu