Simona Halep – Pasiunile numărului 1. De la modă la mașini via tenis

Simona Halep Mercedes S 63 Cabrio

Simona Halep încheie anul pe primul loc în clasamentul WTA și a fost desemnată și favorita fanilor pentru al doilea an la rând. Dar ce pasiuni are super-românca? Halep poartă haine exclusiviste și întoarce capete la evenimente, mai ceva ca pe terenul de tenis, iar garajul său este plin de super-mașini.

Cu 28.145.579 de dolari câștigate doar din tenis, Simona Halep își permite orice mașină. Jucătoarea noastră are gusturi bune când vine vorba de automobile. Brand Ambassador pentru Mercedes-Benz, Simona conduce un Mercedes-AMG GLE 450, dar în garajul ei a ajuns și un Mercedes-AMG CLS 63. Și aventura sa cu brand-ul cu stea în frunte nu se termină aici.

În urma unui parteneriat semnat cu Mercedes, numărul 1 mondial a primit un Mercedes-AMG GLE 43 4MATIC Coupe în 2017. Tot anul trecut, când AMG a aniversat 50 de ani de existență, Simona a devenit șoferiță de Mercedes-AMG SL63, un automobil cotat la 150.000 de euro. Mașina i-a fost livrată în Statele Unite, acolo unde ea se pregătea pentru Indian Wells.

În circuitul profesionist din 2006, jucătoarea în vârstă de 27 de ani vrea să fie profesionistă și când vine vorba de mașini. Așa că a “zburat” recent pe circuit, la volanul unui Mercedes-AMG GT Roadster cu motor V8 biturbo de 4.0 litri.

“Viteza unui meci de tenis este asemănătoare cu viteza atunci când apeși pedala de accelerație a acestei mașini”, spune sportiva. „Este mașina visurilor mele.”

În garajul româncei și-a găsit loc și un SUV Range Rover, dar au apărut acolo și mai multe modele Porsche. Astfel, Simona are de-a face cu un Porsche 911 Carrera S din 2014 și un Porsche Panamera din 2015.

Tot acolo are asigurat un loc de parcare și un Porsche 911 Carrera 4 Coupe cu motor boxer de 3,4 litri și 350 de cai putere, care ajunge de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde, în drumul său spre viteza maximă de 284 km/h.

Simona Halep 7
Simona Halep a obținut primul său titlu de Grand Slam anul acesta, la Rolland Garros

Mașina cu tracțiune integrală cu tracțiune integrală a fost primită de Simona de la Porsche AG. Tot de la Porsche AG a primit un Porsche 911 GTS Cabriolet, în valoare de 110.000 de euro, după ce a devenit numărul 1 mondial, în octombrie 2017.

Câștigătoarea de anul acesta de la Rolland Garros dezvăluie că începutul vieții de șofer a fost anevoios pentru ea. A picat de două examenul, înainte de a-și lua permisul de conducere. Dar acum, nici circuitele de viteză nu o mai sperie pe numărul 1 din circuitul WTA.

Simona Halep evening dress

Expertă este Simona Halep și în modă, românca impresionând cu ținute elegante la evenimentele mondene. La Gala Federației Române de Tenis, care a avut loc săptămâna aceasta, Halep a fost singura jucătoare care a purtat roșu (GALERIE FOTO SUS). Colegele de generație au ales rochii de seară negre.

Anul acesta, Simona a apărut și pe coperta exclusivistei reviste de modă ELLE.

Simona Halep pe revista copertei Elle

 

Adaugati comentariu