Top 10 piese auto care se defectează cel mai repede

În timp ce unele piese rezistă pe toată perioada de viață a mașinii, altele se defectează destul de repede, iar cauzele sunt numeroase, de la calitatea pieselor până la stilul de condus al șoferului.

Mai jos, topul celor 10 piese care se strică cel mai repede.

  1. Ambreiajul – este piesa care se strică cel mai repede. Piciorul ținut prea mult pe pedală poate scurta semnificativ durata de viață a acesteia.
  2. Pivoţii – defecțiunile la nivelul pivoților sunt ușor sesizabile, dat fiind faptul că atunci când pivotul s-a uzat se aud zgomote la fiecare groapă.
  3. Planetarele  – se deteriorează din cauza suprasolicitării lor în executarea virajelor sau din cauza acumulării de praf și nisip în urma defectării unui burduf
  4. Toba – aceasta se strică atunci când orificiile pentru evacuarea condensului se astupă, cauzând acumularea de apă. În funcție de gravitatea situației, aceasta se poate curața sau schimba.
  5. Amortizoarele – pentru a prelungi durata lor de viață, trebuie să fii atent și să reduci viteza la trecerile de cale ferată, limitatoare de viteză, canale, gropi etc.
  6. Alternatorul – apar defecțiuni ale alternatorului atunci când jetul de apă intră în contact cu această piesă, când este încarcat cu faruri sau sisteme audio puternice.
  7. Pompa de benzină – se defectează atunci când se circulă cu rezervorul aproape gol.
  8. Injectoarele – injectoarele se uzează din cauza carburantului de calitate inferioară şi din vina şoferilor care nu schimbă la timp filtrele de benzină.
  9. Caseta de direcție –  aceasta se strică din cauza șocurilor la care mașina este supusă în timpul mersului.
  10. Electromotorul  – primul semn că ceva nu este în regulă este zgomotul ulterior pornirii motorului.

Zgomotele ciudate la mașină reprezintă o alarmă că ceva nu funcționează cum trebuie. Recomandarea noastră este să mergi la un service autorizat  și să eviți problemele serioase care pot apărea dacă amâni acest lucru.

 

Adaugati comentariu