Test drive Suzuki Ignis 1.2 GLX ALLGRIP – Mai mare decât pare

Suzuki Ignis (3)

Dimensiuni perfecte pentru oraș, gardă la sol mare și tracțiune integrală. Suzuki Ignis este tot ce vor românii în materie de mașini, ca să râdă de gropile de pe marile bulevarde și de stratul de zăpadă care durează o săptămână. FOTO: Bogdan PARASCHIV.

Expert în mașini mici, Suzuki a dat din nou lovitura. Producătorul japonez trimite acum pe piață ceea ce pare să fie cel mai mic SUV. Un baby-SUV de oraș, construit parcă pe principiul ikebana, cu o figură simpatică, plin de personalitate și cu veleități demne de un off-roader de lifestyle, la ani lumină de modelul anterior.

Suzuki Ignis (18)

Proporțiile ultra-compacte te vor face să râzi de tine când vei vedea că, în spațiul de parcare ales, mai are loc jumătate de mașină, deși îți făceai griji că poate nu încapi. Farurile cu LED integrate în grilă îi dau o alură curioasă și simpatică, îl fac să pară mirat și focusat.

La volanul lui Ignis, ești ultra conectat: ai un sistem multimedia bazat pe Android, navigație, posibilitatea de a-ți conecta telefonul prin Bluetooth, o cameră pentru marșarier și încă două camere în spatele oglinzii. Nu, nu ești tocmai Martin Scorseze pe platourile de filmare, dar ai sistem de frânare de urgență în oraș (Dual Camera Brake Support). Pentru el lucrează cele două camere și implicit pentru tine. În condiții optime, sistemul poate evita coliziunea cu vehiculul din față la viteze de până la 50 km/h și de până la 30 km/h cu un pieton. Sunetul de avertizare declanșat de același sistem îți va face inima să-ți sară din piept. Nu, nu e un atac aerian, nu tună, nu fulgeră. Suzuki Ignis (14)E doar mașina care are grijă de tine. Dacă vrei să dezactivezi DCBS-ul, primul buton sub controlul climei, pe aceeași linie cu acela pentru controlul aderenței.

Butoanele pentru controlul climei sunt aliniate ca niște soldăței sub ecranul tactil și redau ordinea și disciplina tipic japoneze. Bordul alb-negru arată cool și tineresc, iar detaliile colorate (portocalii în cazul mașinii noastre de test, există ca opțiuni alb sau albastru) fac interiorul lui Ignis extrem de fresh. Luminile turcoaz din bord îi aduc o imagine funky. Materialul plastic nu deranjează, ba chiar dă senzația că ai pe mână un joc de lego, completat în mod interesant de bare speciale pe post de mânere în portiere. În fața pasagerului, deasupra torpedoului, există o deschidere căreia noi nu i-am găsit înțeles scopul. Dar sigur veți găsi ceva să puneți acolo.

Pe părțile laterale ale consolei centrale se regăsesc cele trei linii pe care le-ai văzut și la exterior, deasupra roților din spate, care îi scot în evidență personalitatea dinamică. Poate e greu de crezut că Ignis, cu motor 1.2 și 90 CP poate fi dinamic. Dar trebuie să țineți cont că motorul trage doar 870 de kilograme (870-905, în funcție de echipare). În orice caz, vă recomandăm să nu faceți liniuțe cu vreun Lamborghini.

Sub capota dreaptă și scurtă se regăsește un motor de 1.2 litri cu 4 cilindri, 90 CP și 120 Nm. Nu e foarte mult, dar nu pleci cu el în savană și nici nu-l duci pe circuit, așa-i? Sistemul de tracțiune integrală All Grip este garanția că vei ieși din zăpadă la iarnă. Dar ia-ți o lopată la tine, pentru orice eventualitate.

Suzuki Ignis (9)

La drum întins, ținut în jurul unei viteze de 100 km/h, Ignis a consumat doar 5 l/100 km. Este o veste excelentă, mai ales pentru că rezervorul micuțului japonez primește doar 35 de litri de benzină. Da, știm, aveți un rezervor mai mare la Opel Corsa. Dar aveți atâta spațiu în el?

Transmisia manuală cu 5 rapoarte este distractivă, dar există și opțiunea de a bifa transmisie automată, mai ales pentru asiaticii care preferă permisul pentru mașinile cu două pedale.

Suzuki Ignis (5)

Pare mic, dar la interior, ai loc mai bine ca într-o mașină din segmentul mini. Are doar 3 metri și 70 de centimetri în lungime și un metru și 69 de centimetri în lățime, dar măsoară numai aproximativ un metru în lățime deasupra hayonului, ceea ce îl face să pară mai mic decât este.

  • Garda mare la sol
  • Dimensiunile compacte
  • Imaginea trendy
  • Raport calitate-preț excelent
  • Suspensia rigidă
  • Design-ul controversat al spatelui

Înălțimea lui Ignis este cam cât a frumoaselor japoneze (1,60 m), dar Ignis sfidează terenurile accidentate pentru că stă la 18 centimetri de sol, aproape la fel ca fratele mai mare, Vitara (18,5 cm).

Portbagajul lui Ignis are 260 de litri. Dacă ai nevoie de mai mult spațiu, poți să rabatezi bancheta cu format 50:50 sau, pur și simplu, să o împingi înainte, pentru că locurile din spate glisează și au spătar reglabil. O opțiune utilă și când pasagerii din spate vor să tragă cu urechea la ceea ce discută cei aflați pe locurile din față, dar să stea cu genunchii la gură. Cu bancheta din spate împinsă maxim spre portbagaj, ai parte de un spațiu pe care nu-l vezi găsi la multe dintre mașinile mult mai mari.

Pe banchetă, ai și o grămadă de spațiu la cap. Suspensia un pic mai rigidă decât te-ai fi așteptat, te va face să țopăi un pic pe denivelări, dar stai liniștit! Mai ai mult până la tavan!

Este greu spre imposibil să obții mai mult pentru asemenea preț. Ignis cu echipare de top și tracțiune integrală All Grip costă 13.350 de euro cu TVA inclus. Prețul modelului pleacă de la 9.450.

Suzuki Ignis (4)

Verdict MissAuto

Japonezii de la Suzuki au spart tiparele convenționale cu care și-au obișnuit clienții. Au trimis pe șosea o mașinuță îndrăzneață, perfectă pentru oraș, dar și descurcăreață pe drumuri neasfaltate. Cu baby SUV-ul de la Suzuki nu vei face off-road în adevăratul sens al cuvântului, pentru că nu este un off-roader pur-sânge. Dar Ignis cel șic și mic cu All Grip nu te va trăda la iarnă, în cele câteva zile cu ninsoare din București.

 

Adaugati comentariu