Rafael Nadal a primit o Kia Stinger, chiar înainte de a decola spre Australian Open. Jucătorul spaniol este imaginea casei sud-coreene încă din 2004.

Kia i-a dat un Stinger nou-nouț numărului 1 mondial Rafael Nadal. Spaniolul a primit cheia mașinii chiar din mâinile președintelui Kia Motors Iberia, Yangseop Gil. Acesta a adus automobilul la academia pe care Nadal a fondat-o în orașul natal Manacor din Mallorca.

“Nadal este cel mai bun ambassador la care un brand poate visa și am avut privilegiul de a fi crescut împreună. Rafa este imaginea stabilității, a efortului, a modestiei și a pasiunii. Acestea sunt valori pe care le avem în comun. Suntem onorați să-i oferim cheile noului Stinger, unul dintre cele mai suprinzătoare și incitante modele din gama noastră.”

Cea mai tare Kia de serie din istorie, Stinger este disponibilă cu motor turbo de 2.0 litri pe benzină cu 255 CP, cu un V6 twin-turbo de 3,3 litri cu 370 CP și cu propulsor turbodiesel de 2.2 litri. Deși nu a confirmat oficial, Nadal a primit, se pare, cel mai puternic dintre modele. Și l-a dus, unde era de așteptat, pe circuit, unde o echipă specializată i-a măsurat pulsul și l-a comparat cu cel din timpul partidelor decisive.

Cel mai tare jucător pe zgură din istorie, cu 10 Grand Slam-uri adjudecate, Rafa Nadal este imaginea Kia încă din 2004, încă de la intrarea sa în circuitul ATP. Doi ani mai târziu, tenismenul a fost desemnat ambasador global al mărcii.

Revenit după ce a petrecut jumătate de an pe margine în urma unor accidentări în serie, Nadal este din nou numărul 1 mondial. Cu 16 titluri de Mare Șlem, două medalii olimpice, patru victorii în Cupa Davis și 75 de titluri la activ, Nadal își consolidează poziția de lider în fruntea ATP.