Autoritățile au luat măsuri pentru a evita situația în care copiii sunt uitați în scaun, pe bancheta din spate a mașinii. Dispozitivele care semnalizează prezența celor mici acolo îi vor avertiza pe părinți.
Măsura vine ca urmare a numeroaselor cazuri raportate autorităților, în care părinții și-au uitat copiii în mașină iar micuții s-au stins din viață după ore bune petrecute la temperaturi extreme.
De acum, părinții vor fi nevoiți să achiziționeze scaune speciale cu sistem de avertizare sau un dispozitiv special de alertare, se arată într-un comunicat emis de agenția de știri Ansa din Italia. Această dotare va fi obligatorie în cazul transportului copiilor cu vârste sub patru ani.
Cum funcționează sistemul?
Alarma îl avertizează pe șofer de prezența copilului în scaunul auto printr-o vibrație și semnale acustice și vizuale, care pot fi detectate și din exteriorul vehiculului. Intensitatea lor crește progresiv, până când șoferul ia copilul din scaunul auto.
Un proiect de lege a fost înaintat anul trecut, ca reacție la numeroase cazuri în care copii foarte mici s-au stins din viață după ce au fost uitați în mașină în perioade caniculare. Cel mai recent caz a fost cel al unui băiat în vârstă de doi ani, din Catania, care a murit după ce tatăl său a uitat că micuțul se află la bord și a petrecut toată ziua la birou.
Gestul care i-a salvat copiii de la moarte. Mașina s-a făcut zob!
Legea a intrat deja în vigoare în doar 15 zile de la adăugarea acesteia în Codul Rutier. De acum, părinții care nu-și vor echipa mașinile cu acest tip de alarmă vor fi sancționați cu amenzi de până la 326 de euro și vor fi primi cinci puncte de penalizare. Aceștia vor fi nevoiți să cumpere noi scaune auto sau un sistem de avertizare care să poată fi montat pe scaunul pe care îl au deja instalat în mașină.
Guvernul local oferă vouchere în valoare de 30 de euro, care pot fi folosite pentru noile scaune sau noile sisteme de avertizare. Autoritățile anunță însă, că bugetul nu va permite oferirea bonusului pentru toți copiii, ci doar pentru aproximativ un sfert dintre aceștia.