Femeia cu 300 km/h – Susie Wolff, frumoasa din motorsport

Este frumoasă foc, are 1,70 m (cu tocuri!), este blondă și se bate cu pumnul în piept că știe cele mai bune bancuri cu blonde. Este Susie Wolff, fata din Scoția desemnată cel mai bun pilot al Marii Britanii la finele anilor ’90, de trei ori la rând. Era pe atunci o puștoaică și habar nu avea că va ajunge în Formula 1.
Susie Wolff (1)

Când o vezi, ai impresia că singurele sale preocupări ar fi manichiura impecabilă și coafura aranjată cu stil. Dar ce apreciere superficială! Când pune piciorul pe pedala de accelerație, nici nu ai timp să numeri secundele până la 100 km/h. Dar poți încerca până la 350. Pentru că acesta este registrul cu care este obișnuită Susie Wolff.

Susie a început în karting, acolo unde încep toți. A ieșit campioana Scoției la Juniori, apoi cariera ei a urmat pașii firești. În 2001, a ajuns în Formula Renault, iar în 2005, în Formula 3. O accidentare la gleznă a forțat-o însă, să fie doar spectator pe finalul sezonului. În anul următor, a urcat la volanul unui Mercedes-Benz C-Class Coupe în DTM.

Susie Wolff (2)

În 2012, a ajuns acolo unde toți viseză să ajungă: Formula 1. Era pilot de teste la Williams și prima femeie din Marele Circ din ultimii 20 de ani. Timpii săi nu erau deloc departe de cei obținuți de piloții titulari, Felipe Massa și Valteri Bottas. În noiembrie 2015 a ales să se retragă.

Cum este să fii femeie în motorsport?

“Genul nu ne definește”, explică Susie în documentarul BBC difuzat sub titlul “Cea mai rapidă femeie din lume”. “Nu concurez ca să arăt că femeile pot fi la fel de bune ca bărbații. Concurez pentru că este pasiunea mea.” Era atunci singura femeie din Marele Circ. Maria Villota se retrăsese în iulie 2012, după un accident teribil în urma căruia și-a pierdut un ochi.

Susie Wolff (3)

Susie i-a câștigat respectul lui Sir Stirling Moss, care spunea că femeile nu au ce căuta în sporturile cu motor. După declarația respectivă, Sir Moss a sunat-o acasă pe fix. “Orice îmi veți spune, eu nu-mi schimb părerea despre dumneavoastră, sunteți un idol pentru mine!”, i-a spus blondina.

“Taci din gură! Nu m-am referit la tine!”, a liniștit-o britanicul care în 1955, câștiga celebra cursă Mille Miglia la bordul legendarului Mercedes-Benz 300 SLR.

La foc automat

Alergare, sală, fitness, forță, simulator. Cam așa suna programul frumoasei blonde, chiar și acum, când nu mai concurează. Pe când testa în Formula 1, avea nevoie de greutate suplimentară la bordul monopostului, pentru ca Williams-ul său să cântărească la fel ca și celelalte.

Susie Wolff este acum imaginea Mercedes-Benz și co-prezentatoare la Channel 4, alături de legende din Formula 1 ca David Coulthard, Alain Prost și Eddie Jordan.

În 2011, Susie s-a căsătorit cu cel care era atunci director la Williams și acum șef peste tot ce înseamnă motorsport la Mercedes-AMG: Christian ‘’Toto’’ Wolff, triplu campion mondial cu echipa cu stea în frunte.

Starting grid Susie Wolff

“Este greu pentru mine să recunosc, dar Susie conduce mai bine ca mine”, dă din casă acesta, și el fost pilot de curse. “Ea are viteză, eu am strategie. Dacă o cert când îi sunt pasager, nu mai vorbește cu mine”, glumește domnul Wolff.

Susie și Toto locuiesc oficial la Ermatingen în Elveția. Neoficial… oriunde este o cursă de Formula 1. Dar și o uzină Mercedes-AMG PETRONAS. Așa se face că Brackley și Brixworth au devenit acasă pentru ei. Au rezistat însă tentației de a se muta la Monte Carlo, acolo unde locuiesc mai toate personajele importante din Formula 1.

Sursă foto: Vogue.

Adaugati comentariu