Test drive BMW X3 – Don’t call me “baby”

BMW X3 (16)

BMW a construit pe tradiția unui model super popular o mașină mai inteligentă și, cu toată obiectivitatea de care suntem în stare, mai frumoasă. Cu 1,5 milioane de unități vândute din 2003, de când a văzut lumina zilei, BMW X3, ajuns la a treia generație, a rezolvat ecuația din segment.

FOTO: Bogdan PARASCHIV.

Grila agresivă, care dă senzația că mașina scoate fum pe nări, farurile înguste prelungite spre aripi, profilul robust, spatele cu stopuri cu aspect 3D îi aduc lui X3 ceva din ce-i lipsea modelului anterior. Arată ca un baby X5, dar strigă din toate puterile “Don’t call me baby!”

BMW X3 (5)

Avem la test versiunea ultra-populară printre românii îngroziți de taxe și impozite: xDrive 20d cu motor de 2.0 litri, 190 de cai putere și cuplu de 400 Nm. Sunt cifre care nu te vor înfige în scaun, nici nu vei avea senzația unei explozii atunci când calci pedala de accelerație, dar pe care te poți baza fără să ai stres că nu vei avea timp să te întorci la timp pe banda întâi. Cu siguranță, X3 nu e o mașină de fugă, are nevoie de 8 secunde pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h și atinge o viteză maximă de 213 km/h. Dar este aliatul perfect al celor care vor să meargă la consum. În modul Comfort (nici măcar nu e nevoie să te sacrifici cu Eco Pro), am obținut un decent 8.9 l/100 km în oraș, în condiții de bară la bară.

BMW X3 (11)Ce ne-a uimit, a fost însă consumul pe drum național, parcurs la viteze între 80 și 110 km/h, atât cât să ne ferim de amenzi de viteză. Ne-am uitat pe rând în bord și ne-am frecat la ochi. Da, chiar arăta cifre ireale pentru un automobile premium, a cărui masă se apropie de 2 tone (1825 kg): 5,2 l/100 km. Putem să acuzăm producătorul că nu s-a ținut de promisiunea consumului extra-urban de 5,4 l/100 km? ?

Beneficiem de linia de echipare xLline (4.938 de euro), așa că avem cabină high-tech cu gesture control (da, poți dirija orchestra de la radio acum și în X3, datorită funcției preluate de la Seria 5 și Seria 7), care nu debordează de originalitate, fiind construită după chipul și asemănarea modelelor brand-ului. Dar îți asigură acea senzație de bine, un bine premium care te izolează de lumea de afară și te lasă singur cu detalii lucrate la milimetru, cu o ergonomie ideală.

BMW X3 (2)

Este plăcut la atingere până și plasticul din X3, iar butoanele așezate în pozițiile deja familiare îți dau senzația de “acasă” și sentimentul că lucrează cum vrei tu, nu cum vor ele.

Trapa panoramică aduce în mașină toată lumina toamnei care a uitat să mai plece contra sumei de 1 537 de euro. Display key-ul inteligent, head-up display-ul cu informațiile proiectate pe parbriz, navigația Professional (2 306 euro) cu ecran de 10, inci, acum și cu tehnologie touch, sistemul audio Harman Kardon(1100 de euro) și jantele mari, de 20 de inci, au dublat aproape prețul mașinii: aproape 74.000 de euro. La acest preț, au contribuit și amortizoarele adaptive prezente pe mașina de test, care au făcut denivelările pentru reducerea vitezei aproape insesizabile.

BMW X3 (7)

Revenind însă cu picioarele pe pământ, pentru cine este dispus să sacrifice confortul, 47.800 de euro este prețul de pornire al lui X3 în România, cu motorul de 2.0 și transmisia automată, una de top în segment, testate de noi.

BMW X3 (12)Deloc surprinzător, X3 a primit 5 stele la testele de impact EuroNCAP, pentru că modelul este practic o colecție de sisteme de siguranță. Primești frânare automată în situații de urgență, monitorizarea unghiului mort, sistem de detectare a pietonilor, menținerea benzii de rulare și pilot adaptiv.La X3 este disponibil în premieră și sistemul de parcare automată (Active Park Distance Control). Nu trebuie decât să apeși P-ul din consola centrală și să rulezi cu viteză sub 35 km/h la o distanță de cel mult 1,5 metri de mașinile parcate. Sistemul va evalua spaţiile de parcare disponibile. Odată ce a identificat un spaţiu de parcare suficient de mare, trebuie să dai semnal, iar Asistentul la parcare va prelua comanda direcţiei, va alege treapta de viteză potrivită şi va controla acceleraţia şi frâna. Vei privi uimit cum mașina se strecoară acolo de parcă o fantomă ar roti de volan, ar trece din Drive în Reverse și ar călca pedalele în locul tău. Și totul fără să întârzie prea mult. 1 025 de euro costă “fantoma” care parchează singură, oferită în combinație cu sistemul de navigație Professional. Tot fantomatic acționează și cheia inteligentă cu display (256 de euro), care te ajută să scoți mașina din spații strâmte de parcare, fără să riști să julești vreo portiere.BMW X3 (10) Aceeași cheie îți oferă informații despre automobil și poate porni sistemul auxiliar de încălzire (1 537 euro), chiar dacă ești departe de acesta. Cheia BMW cu afişaj poate fi încărcată prin wireless sau prin intermediul cablului USB inclus.

X3-ul cu ADN bavarez asigură o poziție excelentă la volan, stai suficient de jos încât să ai senzația că ești la volanul unui SUV cu gene sportive, deși 20dxDrive nu este nici pe departe cel mai atlet din gama X3, acolo unde M40i face legea.

Pentru că avem de-a face cu un SUV, trebuie să-i dăm X-ului ce este al X-ului și să acceptăm că xDrive-ul inteligent cu care a fost echipată mașina noastră de test și garda la sol de 20 de centimetri rămân de încredere pe teren accidentat și nu te vor lăsa la greu. Evident, depinde de cât de greu este… greul!

Cea de-a treia generație a lui X3 a primit un amaptament cu 2 centimetri mai mare și a devenit mai generoasă cu pasagerii din spate, mai puțin cu cel care stă la mijloc, din cauza înălțimii tunelului central, și cu bagajele lor. 550 litri oferă portbagajul lui X3, exact ca la rivalii GLC de la Mercedes și Q5 de la Audi.

Verdict MissAuto

X3 este ecuația rezolvată din segmentul SUV-urilor premium de clasă medie. BMW a pus în fratele mai mic al lui X5 mai multă personalitate, care îl va scoate din anonimat într-o familie mare, care îi include acum și pe X2, dar și pe X7 și într-un segment în care se bate cu Mercedes GLC, Porsche Macan și Volvo XC60. La volan, ai impresia că X3 este Labradorul docil pe care l-ai dresat să execute mai mult decât comenzile esențiale și care te surprinde pentru că știe mai mult decât îi comanzi.

Adaugati comentariu