Alina Eremia: „La început, eram prea curajoasă pentru București!”

În 2008, la vârsta de 15 ani, Alina Eremia a început colaborarea cu Disney Channel. În 2010 și-a împrumutat vocea lui Belle din Frumoasa și Bestia. În februarie 2011, urmând sfatul mamei sale a participat la un casting organizat de MediaPro Pictures, în urma căruia a fost distribuită în rolul Ioanei Anghel (Pariu cu viața). Dar cum se descurcă Alina în rolul de șoferiță?

Cu Lala Band, Alina a bifat 5 albume, discul de aur pentru „Cel mai bine vândut album al anului 2012” , 4 turnee naționale, peste 150 de ore de muzică live, peste 150.000 de fani veniți la concerte pentru a-și vedea idolii. Puțini dintre fani știu însă cum este Alina la volan.

MISSAUTO: Ce este maşina, un simplu mijloc de transport, o modalitate de etalare a poziției sociale sau o chestiune de lifestyle?

ALINA EREMIA: Mai degrabă lifestyle. Sunt dependentă de mașină, am o grămadă de drumuri de făcut în fiecare zi și e extrem de utilă, plus că îmi depozitez jumătate din dressing în ea.

MISSAUTO: Ce părere ai despre oamenii care recurg la maşini scumpe pentru a se face remarcaţi?

ALINA EREMIA: Nu judec pe nimeni, fiecare își trăiește viața după setul lui de valori, depinde ce te definește și te recomandă ca om.

MISSAUTO: Simpatizezi vreo marcă anume? Care sunt factorii determinanți în alegerea unei mașini?

ALINA EREMIA: Cred că fiecare marcă are cel puțin câteva modele care îți atrag atenția. Pentru mine, sunt importante motorizarea, confortul interior și exterior.

 

MISSAUTO: Care este mașina cu care te deplasezi la evenimente și emisiuni?

ALINA EREMIA: Depinde de natura evenimentului sau de situație, ori cu mașina personală, ori cu van-ul cu care merg la concerte.

MISSAUTO: Preferi altă mașină atunci când evadezi din oraș?

ALINA EREMIA: De obicei, când plec din oraș, stau în dreapta.

MISSAUTO: Prin ce situaţii limită ai trecut cu maşinile pe care le-ai deţinut?

ALINA EREMIA: De cele mai multe ori, am ocolit pietoni care traversau neregulamentar sau am evitat incidente din neatenția celorlalți. Inevitabil ajungi să te mai și ciocnești în trafic.

MISSAUTO: Ce te enervează cel mai tare în trafic?

ALINA EREMIA: Cred că cel mai tare mă deranjează în trafic faptul că majoritatea “șoferilor” crede că strada li se cuvine și nu respectă alți șoferi în trafic, din cauza asta sunt atâtea ambuteiaje și coloane interminabile de mașini. Nici infrastructura nu ajută ce-i drept..

MISSAUTO: Cum crezi că sunt percepute femeile care conduc maşini mari?

ALINA EREMIA: Au existat și vor mai exista misogini, cred că există șoferi mai puțin pricepuți de ambele părți, indiferent de gabarit. Și eu conduc un SUV.

MISSAUTO: Ce primează, siguranţa oferită sau frumuseţea unei maşini?

ALINA EREMIA: Evident că siguranța.

MISSAUTO: Povestește-ne despre primele experienţe în calitate de şofer.

ALINA EREMIA: Am condus din prima zi de când mi-am ridicat carnetul, mi-am luat inima în dinți și m-am urcat la volan. Eram puțin prea curajoasă pentru București.

 

MISSAUTO: Ce părere ai despre femeile care se machiază la volan?

ALINA EREMIA: Se spune despre femei că suntem plurivalente și putem fi atente in 2 locuri deodată, dar nu cred că există femeie care reușește să se machieze efectiv în timpul mersului, ea fiind la volan. Aa, toate ne facem un mic retuș atunci când staționăm.

MISSAUTO: Ce sfaturi ai pentru tinerele începătoare?

ALINA EREMIA: Să fie prudente, pentru că de cele mai multe ori șofatul este despre a evita neatenția altora.

MISSAUTO: Care este cuvântul de ordine, atunci când te referi la mașina personală?

ALINA EREMIA: A doua casă, la cât timp petrec în ea.

MISSAUTO: Care sunt lucrurile de care nu te desparți niciodată atunci când pleci cu mașina?

ALINA EREMIA: Încărcător, ochelari de soare.

MISSAUTO: O mașină se poate alege și cu …sufletul?

ALINA EREMIA: Da, cum este și cu o casa, poate fi dragoste la prima vedere.

MISSAUTO: Care a fost cea mai frumoasă experiență pe care ai trăit-o la volan?

ALINA EREMIA: Atunci când așteptam la semafor, și în mașina de alături se asculta la maxim o piesă de-a mea. Cei din mașină m-au recunoscut, au început să zâmbească și să îmi facă cu mâna.

MISSAUTO: Cum vezi mașina viitorului?

ALINA EREMIA: Masina viitorului cred ca va fi electrică, autonomă și zburătoare.

 

Sursa wikipedia, arhiva personala

Adaugati comentariu