Singurul echipaj feminin de anul trecut din Campionatul Național de Raliuri, Cristiana Oprea/Diana Hațegan, se aliniază la start în Cupa Dacia 2019. Pe grila de start apar deja 16 echipaje.
Cristiana Oprea și Diana Hațegan sunt primul echipaj românesc exclusiv feminin care a participat la un raliu peste hotare, după o pauză de 50 de ani. Frumoasele din motorsport iau acum startul la Cupa DACIA 2019, competiția în care premiile în Cupa Dacia se ridică la 2000 de euro pentru primii cinci clasați la fiecare etapă. Douăsprezece Sandero și 4 Logan sunt deja înscrise în competiția monomarcă.
“Pe parte tehnică, modelul Sandero va avea o primă evoluție disponibilă începând cu a treia etapă din 2019, care cuprinde: program de gestiune electronică îmbunătățit, evoluție frâne, frână de mână hidraulică, diferențial autoblocant, intercooler cu water spray”, anunță organizatorul Cupei DACIA, George Grigorescu.
Toți cei 10 concurenți care vor puncta doar în clasamentul general sunt înscriși cu modele Sandero.
Se lansează platforma Femei în Motorsport
Andrei Mitre, vicecampionul Cupei DACIA 2018, face echipă cu un nou copilot – Robert Maior. Echipajul alcătuit din Dragoș Popa/Sorin Colceriu, care a încheiat competiția pe poziția a 3-a, îi amenință cu un duel bară la bară.
Pe lista debutanților, își trec numele Dan Mândruț/Paul Pîrvan, cei care și anul acesta vor face schimb de locuri pilot-copilot la câteva etape, dar și pilotul Florian Popescu, alături de copilotul Alexandru Gheondea.
La volanul unui Logan, vine în Cupa Dacia și unul dintre cei doi frați Dumitrescu, Silviu, sosiți direct din Campionatul Național de Viteză în Coastă, o competiție cu o tradiție preluată din tata-n fiu în familia Dumitrescu.
Diana Hațegan: „Îmi place senzația…”
După trei etape la bordul unui Logan, în afara Cupei, echipajul Vlad Răducanu/Laurențiu Mandu trece pe Sandero, cu care speră să încheie un sezon complet în Cupa DACIA 2019.
Patru puncte se vor acorda pentru fiecare participare.
Lista echipajelor înscrise în Cupa DACIA 2019, înainte de prima etapă:
- Mitre/R. Maior
- Popa/S. Colceriu
- Oprea/D. Hațegan
- Sugar/V. Colceriu
- Procopiu/ M. Stanciu
- Albuț/C. Bala
- Gheorghiu/A. Pintilii
- Zaharia/D. Plugaru
- Rusciuga/C. Vârban
- Radu Luca/TBA
Debutanți
- Răducanu/L. Mandu
- Balea/M. Luncan
- Dumitrescu/M. Vieriu
- Mândruț/P.Pîrvan
- Popescu/A. Gheondea
- Luca/M. Căpeț
Foto: RallyZoom.ro și ABimages.