Peste 100 de semafoare din Buzău marchează Valentine’s Day într-un mod inedit

Peste 100 de semafoare din Buzău marchează Valentine's Day într-un mod inedit

Începând de astăzi vei privi cu alți ochi semafoarele din Buzău. Până la data de 8 martie, culoarea roșie a semafoarelor va apărea sub forma unei inimi, pentru a marca luna iubirii.

Decizia a fost luată de autoritățile locale care au vrut să marcheze într-un mod inedit Valentine’s Day și Dragobetele. ”Au fost montate aceste inimi pe Bulevardul Unirii, care traversează practic municipiul. Este o inimă confecţionată din carton şi pusă între lampă şi sistemul de iluminare. Nu pune în pericol siguranţa circulaţiei. Mai mult, pe lângă îndemnul la iubire, noi atragem atenţia şoferilor să nu uite semnificaţia culorii roşii, adică să oprească”, a declarat viceprimarul municipiului Buzău, Ionuţ Apostu.

Se pare că buzoienii au primit foarte bine această inițiativă. Viceprimarul municipiului încurajează așadar la iubire, dar atenționează șoferii să fie foarte atenți la drum și la culoarea rosie a semaforului. Chiar dacă diferă forma obișnuită, mesajul a rămas același.

Sursa Mediafax, sursa foto