Maneta buclucașă… Ce pățești dacă nu o foloșești

Semnalizare manetă

Ai o manetă în stânga volanului. Aproape ai uitat de ea? Ai face bine să o folosește, pentru că nefolosirea ei îți poate aduce amendă, conform articolului 99 din Codul Rutier, trage un semnal de alarmă Poliția Română pe pagina sa de Facebook.

E un gest banal și ar trebui să devină un reflex, dar mulți dintre cei aflați în trafic nu l-au mai făcut de când au dat examenul pentru primirea permisului de conducere. Este vorba despre utilizarea manetei de semnalizare, aflată în stânga coloanei de direcție.

Folosirea acesteia este obligatorie, cu 50 de metri în localitate și cu 100 de metri în afara localității, înainte de începerea efectuării manevrelor conform articolului 116 din Codul Rutier, la schimbarea direcției de mers, la ieșirea dintr-un rând de vehicule staționate sau la intrarea într-un asemenea rând, la trecerea de pe o altă bandă de circulație sau la virarea spre dreapta ori spre stânga, la depășire, la pornire, la oprire sau când urmează efectuarea unei manevre de întoarcere.

Trebuie să vă amintiți însă, că semnalul nu vă dă prioritate, deci este obligatoriu să vă și asigurați și să executați manevra doar atunci când aceasta nu prezintă un pericol nici pentru voi, nici pentru ceilalți participanți la trafic.

“Această postare se adresează celor care parcă au uitat scopul și utilitatea folosirii semnalizării… utilizarea ei corespunzătoare, de fiecare dată, previne evenimentele rutiere, salvează vieți și vă ferește de sancțiuni. Vă rugăm să folosiți semnalizarea, altfel vă vom reaminti printr-un proces-verbal de constatare că este obligatorie”, le amintesc șoferilor cei de la Poliția Rutieră.

Dacă nu semnalizați atunci când efectuați aceste manevre, comiteți o contravenție prevăzută la clasa a I de sancțiuni și se sancționează cu 2 sau 3 puncte-amendă. Pentru a vă împrospăta memoria, vă aducem și articolele din Codul Rutier care prevăd utilizarea manetei de semnalizare.

Articolul 116 (2) Intenţia conducătorilor de autovehicule şi tramvaie de a schimba direcţia de mers, de a ieşi dintr-un rând de vehicule staţionate ori de a intra într-un asemenea rând, de a trece pe o altă bandă de circulaţie sau de a vira spre dreapta ori spre stânga sau a celor care urmează să efectueze întoarcere, depăşire ori oprire se semnalizează prin punerea în funcţiune a luminilor indicatoare de direcţie cu cel puţin 50 m în localităţi şi 100 m în afara localităţilor înainte de începerea efectuării manevrelor. Codul Rutier (OUG 195/2002)

Articolul 54 (1) Conducătorul de vehicul care executa o manevra de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic. (2) Semnalizarea schimbării direcţiei de mers trebuie să fie menţinută pe întreaga durată a manevrei.

Adaugati comentariu