Made in China! Chinezii copiază Porsche Macan și lansează mașina roz Zotye SR9

Zotye SR9 Porsche Macan (7)

Mașina asta arată de parcă a fost desprinsă din clipul “Barbie Girl” al trupei Aqua. Chinezii încearcă să-și promoveze industria auto locală, copiind brand-uri de renume mondial. Așa că cea mai recentă creație Made in China este Zotye SR9, un SUV care copiază la milimetru liniile lui Porsche Macan. Și este roz. Foarte roz!

Zotye SR9 cel roz va fi prezentat în premieră luna aceasta, la Salonul Auto de la Shanghai, iar chinezii sunt convinși că vor fi în centrul atenției. Va fi interesant ce vor avea de spus cei de la Porsche, pentru că Zotye copiază design-ul lui Macan.

Zotye SR9 Porsche Macan (4)

De parcă design-ul preluat de la Macan nu era suficient de flashy, chinezii lansează o ediție specială, în totalitate roz, care poartă titulatura de “Nunsheng” (“Zeiță” în limba chineză, un termen folosit deseori pentru a desema o celebritate).

Zotye SR9 Nunsheng nu este roz doar la exterior, ci și interiorul este îmbrăcat într-o nuanță care provoacă alergie. Bordul, fețele ușilor, schimbătorul, consola centrală și orice suprafețe aflate la vedere prezintă accente roz și cusături contrastante albe. Producătorul auto din China promite că orice femeie care va achiziționa modelul va primi cadou inițialele proprii brodate pe tetiere.

În China, un model Zotye SR9 standard cu motor turbo de 2.0 litri, care dezvoltă 190 CP, pornește de la 15.790 de dolari. Ediția specială ‘Goddess’ are un preț de pornire de 26.000.

Adaugati comentariu