Gabi Tamaș a fost prins gonind cu 205 km/h și cu alcoolemie mare în Israel!

Gabi Tamaș

Gabi Tamaș a fost prins gonind cu 205 km/h și cu alcoolemie mare. Fundașul în vârstă de 35 de ani a fost oprit de poliție pe autostradă, într-o zonă în care limita de viteză era de 90 km/h.

Aflat la volanul unui Mercedes-Benz Clasa E, internationalul român Gabi Tamaș a fost urmărit de mașina Poliției într-o regiune din nordul Israelului. Oamenii legii l-au tras pe dreapta, iar etilotestul a arătat o concentrație alcoolică de 0,77 g/l alcool pur în aerul expirat, de 3 ori mai mare decât limita legală în Israel.

Autoritățile nu au dat nume, dar, într-un comunicat emis de poliția israeliană, se arată că este vorba “un jucător străin al echipei Hapoel Haifa, născut în 1983”, internaționalul român fiind singurul care corespunde descrierii. În mașină alături de internaționalul român, se aflau două femei.

Gabi Tamaș

La această oră, fundașul român se află la tribunalul din Petah Tikva și așteaptă să fie audiat. Alături de el – scrie Gazeta Sporturilor – se află directorul sportiv al echipei. Românului i-au fost reținute permisul de conducere și telefonul mobil.

Legea din țara noastră l-ar fi trimis pe fotbalist la închisoare. Conform Codului rutier, fapta de a conduce un autovehicul cu o alcoolemie de peste 0,5 g/l alcool pur în aerul expirat este considerată infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și cu amendă penală.

Fotbalistul român nu este la prima faptă penală. În septembrie 2014, Tamaș a fost condamnat la 8 luni de închisare cu suspendare, după ce, în mai 2013, distrusese ușa de la intrarea într-o scară de bloc. Și atunci, fotbalistul se afla sub influența băuturilor alcoolice. A scăpat însă, de o condamnare în 2004, atunci când a devastat un restaurant din centrul Brașovului.

Sursă foto: Sport1.

Adaugati comentariu