Experiment în Paris – O zi fără mașini

Un ambițios experiment tocmai s-a desfășurat duminică în Paris, capitala Franței. Acesta a constat în convingerea parizienilor să renunțe pentru o zi la mașinile personale, aceștia fiind încurajați să folosească mijloacele de transport în comun. Având în vedere traficul sufocant, orice inițiativă de acest gen este foarte bine primită.

„Ziua fără mașini” a avut loc duminică, pe 1 octombrie 2017, iar locuitorii și turiștii s-au putut bucura de o zi fără aglomerație. Străzile Parisului au fost luate la pas fără grabă. Taxiurile și autobuzele au circulat fără restricții, ceea ce a încurajat oamenii să le foloseacă. Și le pot folosi mai des, mai ales ca pot contribui la fluidizarea traficului. Este o soluție ieftină, eficientă care ar putea rezolva 2 probleme: cea a poluării și cea a aglomerației.

„Această inițiativă necesită o pregătire enormă!” a declarat primarul orașului Anne Hidalgo pentru ziarul „Le parisen” de duminică. Acest demers este al 3-lea și cel mai mare de până acum. Hidalgo a fost aleasă în anul 2014 și a promis încă de atunci că va căuta soluții pentru poluarea din oraș. De asemenea, s-a concentrat pe construirea benzilor speciale pentru autobuz, pe amenajarea spațiilor pentru biciclete, dar și pe reabilitarea drumurilor.

De la ora 11 a.m. la 18 p.m parizienii și turiștii s-au bucurat de o zi prietenoasă, distractivă, educativă și au putut vedea cum este să trăiești într-o capitală în care mijloacele de transport în comun pot face față fără probleme nevoilor de transport ale locutorilor.

Sursa: Yahoo.com

Adaugati comentariu