Echipa AutoExpert se implică în lupta împotriva coronavirusului

AutoExpert

În această perioadă când este nevoie de fapte, suntem fericiți să anunțăm ca echipa AutoExpert, a reușit să rezolve rapid o nevoie esențială pentru sistemul de sănătate din București;

Ca urmare a apelului făcut marți seara de dl.prof.dr. Străinu Cercel cu privire la necesitatea urgentă a 6 mașini pentru transportul medicilor și medicamentelor, am făcut un apel la principalii oameni de afaceri din domeniul auto. În doar cateva ore, firma Trust Motors, importatorul Peugeot-Citroen in Romania a decis donarea (nu punerea la dispozitie!) a 3(trei) mașini Peugeot Rifter (în valoare totală de aproximativ 60.000 de euro), iar Toyota Romania a decis să pună la dispoziție alte două mașini.

Te-ar putea interesa si

Modelul declarației pe proprie răspundere a fost simplificat

Echipa AutoExpert se implică în lupta împotriva coronavirusului

“Acum când trecem prin vremuri cum nu au mai fost, solidaritatea și responsabilitatea socială trebuie să se manifeste în rândul fiecăruia dintre noi. Trebuie să ne unim forțele și să acționăm cât mai repede în punctele de maximă urgență. Am decis că cea mai bună cale de a răspunde acestei nevoi urgente este să sprijinim nevoile de mobilitate operativă din sistemul medical, în lupta împotriva SARS-Cov-2. Suntem atenți la tot ce se intamplă și facem tot ce ține de noi pentru a trece impreună cu bine peste această perioadă“ a declarat Andrei Iacob, CEO TRUST MOTORS.

Te-ar putea interesa si

Permisele de conducere care expiră în perioada de urgență, își mențin valabilitatea

Aceste mașini vor fi utilizate pe două direcții vitale pentru noi toți:

  • Pentru transportul personalului care va face teste în teren
  • Pentru etapa imediat următoare, când cazurile ușoare vor fi tratate acasă și va fi necesar transportul echipelor medicale în acest sens.

Compasiunea și altruismul dumneavoastră ne vor ajuta să fim și mai aproape de cei aflați în nevoie, vor fi sprijin în îndeplinirea misiunii noastre – salvarea vieții semenilor noștri. Împreună rămânem în prima linie și ne facem datoria cu profesionalism, implicare și atitudine profund umană. Suntem conștienți că numai alături, umăr la umăr, vom putea trece mai ușor peste acest moment care pune la grea încercare capacitatea sistemului medical din România dar și empatia, solidaritatea și noblețea sufletească a fiecăruia dintre noi. Acum și întotdeauna, punem mai presus de orice – VIATA.” au declarat reprezentanții oficiali ai Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr.Matei Balș”

Echipa AutoExpert: „Mulțumiri Trust Motors, Toyota România, pentru că ați răspuns pozitiv apelului nostru în timp record!”

Mulțumiri Trust Motors, Toyota România, pentru că ați răspuns pozitiv apelului nostru în timp record! Vă mulțumim pentru mobilizarea voastră, pentru faptul ca ați înțeles că împreună putem face minuni! Sunteți extraordinari!

Promitem să fim atenți în continuare la noi cazuri în care putem veni cu soluții!

 

Adaugati comentariu