“Domnule mecanic, îmi miaună mașina!” Un posesor de Honda Jazz s-a dus de urgență la service după ce a auzit un mieunat de sub automobil. Nu era vreo problemă mecanică. Era un pui de pisică!

Faceți cunoștință cu Jazz, pisoiul găsit într-o Honda compactă. Mecanicii de la un service din București s-au chinuit minute bune să-l scoată pe micul motanul intrat între aripă și contraaripă. Odată ieșit de acolo, piticul a vrut să fugă, dar specialiștii în mașini l-au oprit.

După câteva ore la service, micul Jazz se simțea deja ca acasă. A inspectat rapid fiecare colțișor și a trecut în revistă mașinile venite pentru reparație, ba chiar i-a escaladat pe cei care i-au ieșit în cale. Doar mirosul de mâncare i-a întrerupt activitatea de mecanic în devenire. Curioasă și vocală, noua mascotă a service-ului a făcut primul drum la cabinetul veterinar, unde a fost deparazitată și vaccinată.

Cei de la service au vrut să-l dea spre adopție, dar era prea târziu. Unul dintre mecanici se atașase de micul Jazz, așa că l-a luat acasă, pentru a-l lăsa să se bucure în voie de căldură și mâncare pentru tot restul celor 8 vieți rămase. Pe a 9-a a pierdut-o într-o Honda Jazz.