Chuck Norris, actorul devenit o adevărată legendă urbană, este noul ambasador de imagine Fiat Professional, divizie a FCA.
Starul filmelor de acțiune din anii 80 și 90 se alătură noii campanii de promovare a brandului de vehicule utilitare Fiat, așteptată să debuteze luna viitoare. Norris va fi acompaniat doar de modelele Fiat Professional în viitoarele spoturi.
Alegerea actorului american în vârstă de 77 ani nu este deloc întâmplătoare, acesta fiind subiectul a mii de anecdote ce îl portretizează drept un supererou, 100% indestructibil, capabil să învingă tornade sau să trimită pe cineva în spațiu cu o simplă lovitură.
Fiat Professional vrea ca asocierea dintre vehiculele utilitare produse de companie și, aparent, simbolul puterii absolute, Chuck Norris, să sublinieze rezistența și fiabilitatea specifice brandului.
„Este însăși personificarea valorilor pe care le promovează și Fiat Professional: forță, fiabilitate, competență, determinare”, anunță oficialii companiei.
- În loc de picături de ochi, Chuck Norris foloseşte sos picant.
- Chuck Norris nu poartă ceas. El decide cât e ceasul.
- Atunci când Alexander Bell a inventat telefonul avea trei apeluri nepreluate de la Chuck Norris.
- Unii magicieni pot merge pe apă, Chuck Norris înoată pe pământ.
- Chuck Norris poate să trântească o uşă rotativă.
- Chuck Norris s-a născut într-o cabană construită de el.
-
Chuck Norris a fost mușcat o dată de un șarpe cu clopoței. După 3 zile de durere și agonie….șarpele a murit.
-
Chuck Norris mănâncă supă cu furculița.
-
Chuck Norris a escaladat Everestul în 15 minute, din care 14 i-au luat doar să facă un om de zăpadă la baza muntelui.