Plecăm cu avionul în vacanță și sperăm să scăpăm de muncă și de stresul drumului spre și de la birou. Dar sunt locuri în care trebuie să conduci. Nu pentru că nu ai avea altă variantă de transport, ci pentru că din mașină, senzațiile sunt trăite mai intens, iar peisajele arată ca un wallpaper când nu le vezi prin geamurile autobuzului.
5. Lisabona
Nu poți sta doar în Lisabona. Este păcat să nu ajungi la Cascais, să nu vezi palatele de la Sintra, să nu conduci pe coasta Atlanticului. Transportul în comun este bine dezvoltat, dar nu garantăm că îți va plăcea și maniera lor de a conduce.
Top 5 SUV-uri premium cu 7 locuri. Pentru atunci când pleci cu toată familia în vacanță
Trec prin orașe prin care ating geamurile deschise pe exterior ale caselor, iar pe serpentine… să te ții bine! Dacă tot ajungi la Cascais, să nu ratezi unul dintre cele mai mare casinouri din Europa, cel de la Estoril.
4. Insula Creta
Transportul public în cea mai sudică insulă a Greciei nu îți oferă cele mai bune conexiuni. Dacă vrei să nu pierzi vremea la all inclusive și să vezi toată insula, ai nevoie de mașină. O soluție este să o iei direct de la aeroportul din Heraklion. Poți ajunge cu ea în locuri în care autobuzele nu ajung: cea mai mare pădure de palmieri de la Vai, plaja cu nisip roz de la Elafonisi și paradisul Balos.
Asta pățești dacă parchezi aiurea! Cum și-a găsit mașina când s-a întors din vacanță?
Vei avea surpriza ca localnicii să se dea la o parte să-ți facă loc ca să treci, dacă ești mai grăbit ca ei și chiar îți fac semn că ai cale liberă pentru depășire, când au mai multă vizibilitate ca tine.
3. Malta
Aici, ți-ar fi util să închiriezi și o barcă, dar în această privință te poate ajuta YachtExpert. Sliema, acolo unde aterizezi, este orașul cu cele mai bune conexiuni. Cum cel mai scurt drum este cel drept, poți ajunge in 10 minute în capitala Valetta, la bordul unui ferry. Dar transportul în comun terestru este departe de a fi de încredere, orarele nu se respectă și pierzi timp prețios pe care l-ai putea folosi, de exemplu, la plajă.
Faci două ore de la Sliema la Satul lui Popeye, cu autobuzul, dar ai nevoie de numai jumătate de oră pentru a ajunge acolo cu mașina. Trebuie să fii atent însă: în Malta se conduce pe partea stângă a carosabilului.
2. Bavaria
Dacă îți iei cazare la Munchen, nu înseamnă că ai tras lozul câștigătorul în ceea ce privește transportul public. Da, în oraș, totul este minunat. Dar până la celebrul castel Neuschwanstein de la Schwangau, la aflat la nici 130 de kilometri de Munchen, ai de mers cu un tren și două autobuze. Așa că o mașină închiriată poate salva timp prețios.
Vei găsi locuri de parcare fără bătăi prea mari de cap și în apropierea BMW World de la Munchen. Iar dacă treci pe la muzeele Mercedes-Benz și Porsche de la Stuttgart, vei avea din nou, surprize frumoase în ceea ce privește locurile de parcare.
1. Coasta Amalfinată
Șoseaua înaltă de pe Costiera Amalfitana, așa cum o numesc italienii, este construită în munte. Este atât de îngustă încât în viraje, trebuie să te oprești și să-i faci loc celui care urcă. Multe dintre pasajele rutiere prin munte sunt dirijate la ambele capete, pentru că nu au loc două mașini venind din sensuri opuse. Într-o parte ai stânca, în cealaltă parte ai Mediterana. La mulți metri în jos.
Este considerat unul dintre cele mai frumoase, dar și cele mai periculoase drumuri din Europa. Trebuie să pui pe listă orașe ca Positano, Amalfi, Sorrento, Salerno. Atenție mare, însă. Șoferii italieni sunt oarecum… boemi când vine vorba de reguli de circulație, iar regulile de prioritate nu sunt tocmai preferate lor.