Viteza de raliu – Vodafone a lansat Supernet 4.5G, cu viteze de download de 800 Mbps în România

Vodafone2

Vodafone 4.5G a fost lansată în România. Noua rețea Supernet 4.5G este disponibilă, începând de astăzi, tuturor clienților companiei de telefonie mobilă și permite navigarea pe net cu viteză îmbunătățită și în condiții de maximă securitate în rețea, dacă au un terminal care suportă noua tehnologie sau dacă solicită operatorului un update la telefoanele pe care le dețin.

„La scurt timp după repoziționarea de brand, care are la bază o abordare optimistă asupra felului în care tehnologia și viețile noastre vor evolua în viitor, anunțăm evoluția Supernet™ 4.5G, o dovadă clară a angajamentului făcut de noul brand. Este modul nostru de a ne invita clienții să se bucure împreună cu noi de viitor, cu ajutorul inovațiilor tehnologice”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

Cu o demonstrație live, echipa Vodafone România a arătat că este posibilă atingerea unei viteze în jurul valorii de 800 Mbps, folosind un smartphone lansat comerical, Galaxy S8. Este prima rețea 4.5G din România, o avanpremieră a viitoarei 5G. 4.5G este suficientă și pentru conexiunile necesare mașinilor autonome, un proiect în care Vodafone este în discuții cu producători auto cu nume mari.

Vodafone3

Un an de zile a lucrat Vodafone la noua rețea, care este lansată acum printr-o campanie cu multiplul campion de raliuri Titi Aur în prim plan, însoțită de sloganul “Hai să ne bucurăm împreună de viitor. Ready?”. Automobilismul promovează valori comune cu rețeaua de internet propusă de Vodafone: viteză și siguranță.

„Ca urmare a investițiilor permanente în rețea suntem în măsură să oferim clienților cea mai bună experiență mobilă și cele mai mari viteze comerciale de date mobile din România. Este pentru prima dată când o rețea mobilă din România oferă viteze comerciale din sfera vitezelor Gigabit, creând astfel puntea dintre 4G și 5G”, a spus Cătălin Buliga, Technology Director, Vodafone România.

resize Vodafone

În premieră mondială, Vodafone a transmis live o cursă într-un joc, “RaceReady Vodafone”, în care Titi Aur s-a duelat cu cei mai buni gameri din România de-a lungul unuia dintre cele mai frumoase drumuri din lume. Pornind de la Bâlea Lac, 11 kilometri pe Transfărăgășan, pe carosabil ud și acoperit, pe alocuri, de zăpadă. “Sincer, îmi doresc să fiu învins de cât mai mulți. Cu cât vor fi mai mulți care vor câștiga, cu atât vom avea drumuri mai sigure în România”, a spus Titi Aur într-o transmisiune live transmisă cu ajutorul Supernet 4.5G.

Vodafone

Statistica arată că țara noastră este pe ultimul loc în Europa la capitolul “siguranță rutieră”. Jocul “RaceReady Vodafone” oferă lecții de conducere defensivă și este disponibil gratuit pentru telefoanele și tabletele cu sistem de operare iOS și Android.

„Comportamentul clienților a trecut printr-o revoluție în ultimii ani, iar preferința pentru experiențele video mobile este tot mai mare. Pentru a putea susține această revoluție, facem un pas înainte și lansăm Supernet™ 4.5G, dovedind astfel că rețeaua noastră este pregătită pentru viitor”, au fost cuvintele lui Andrea Rossini, Consumer Business Unit Director, Vodafone România.

 

Adaugati comentariu