Sfaturi utile pentru șoferii de tir începători

tir
Șoferii de tir aflați la început de drum trebuie să țină cont de câteva sfaturi utile pentru a-și face drumurile mai sigure și mai plăcute.

În primul rând, dacă lucrezi ca șofer profesionist este important să-ți planifici ruta înainte de a pleca la drum și să verifice condițiile de trafic și de vreme, astfel încât să fii pregătit pentru orice situație. De asemenea, trebuie să faci verificările de rutină ale vehiculului înainte de fiecare călătorie, inclusiv verificarea presiunii pneurilor și a nivelului de ulei și combustibil.

Pe parcursul călătoriei trebuie să fii atent la limitele de viteză și la semnele de circulație și nu ezita să adaptezi viteza în funcție de condițiile de drum. În cele din urmă, nu folosi telefon mobil în timpul condusului sau să conduci atunci când ești obosit.

Pe parcursul călătoriei trebuie să fii atent la limitele de viteză și la semnele de circulație

În ceea ce privește calitățile pe care trebuie să le ai ca șofer profesionist, responsabilitatea și seriozitatea sunt esențiale, în special când lucrezi într-o țară străină. Orice început vine cu provocări, iar meseria de șofer profesionist în Germania nu este una ușoară, astfel, fiecare începător trebuie să cunoască abilitățile pe care este bine să și le dezvolte dacă își dorește să practice această meserie.

Mai mult, răbdarea și disciplina fac parte, cu siguranță, din bagajul cu care un șofer de tir pleacă la drum, deoarece condusul presupune atenție și precauție cu scopul de a ajunge în siguranță la destinația stabilită și de a păstra mărfurile transportate într-o stare optimă. Maturitatea unui șofer de tir în Germania se reflectă în grija pe care o are acesta în momentul în care se urcă la volan, comportamentul neglijent nefăcând parte din caracteristicile unui profesionist care își dorește să facă o treabă impecabilă.

După cum am prezentat în rândurile de mai sus, să fii șofer de tir nu este simplu, așa că am realizat o listă cu 10 sfaturi utile pentru cei ce sunt la început de drum și își doresc să facă performanță în acest domeniu:

1. Respectă normele de condus

În calitate de șofer de tir, vor fi momente în care te vei simți presat de timp sau de alți factori, însă este esențial să îți păstrezi răbdarea indiferent de circumstanțele în care te afli și să respecți normele de condus. Totodată, atenția la semnele de circulație și la distanța pe care trebuie să o păstrezi față de automobilul din fața ta, în cazul în care acesta va frâna brusc, reprezintă cheia pentru evitarea unui accident rutier. De asemenea, nu uita să semnalizezi și să fii atent și la cel din spatele tău.

 2. Ține cont de condițiile meteorologice

Mulți șoferi de tir nu realizează cât de important este să adaptezi întotdeauna condusul la condițiile meteorologice. Fii prudent! Indiferent de consecințele acestei măsuri de precauție, cum ar fi timpul prelungit de livrare, siguranța este mereu pe primul loc și nimic nu este mai important decât evitarea unui accident rutier. În cazul vremii nefavorabile, trebuie să menții distanța în trafic, să eviți frânarea bruscă și să anticipezi orice pericol menținând o viteză redusă pe tot parcursul călătoriei.

3. Evită telefonul atunci când conduci

Este un fapt cunoscut că un numitor comun pentru multe accidente este telefonul, iar atenția unui șofer de tir nu trebuie periclitată în niciun caz. O singură clipă de neatenție poate duce la un dezastru, iar acest lucru poate fi evitat foarte simplu prin folosirea unei căști sau a unei alte alternative în cazul în care trebuie să vorbești cu cineva. Încă din cadrul școlii de șoferi vei învăța că ambele mâini trebuie să fie ținute pe volan, iar privirea trebuie să fie mereu către drum, așa că un șofer de tir profesionist va cunoaște importanța acestor reguli de bază, a căror respectare salvează vieți.

4. Verifică starea camionului atunci când staționezi

Înainte de a porni la un drum lung, este necesară verificarea temeinică a camionului pentru a fi sigur că acesta se află în condiții optime și poți circula fără griji. Farurile, anvelopele și alte elemente care contribuie la funcționarea corectă a camionului trebuie verificate cu strictețe, iar în cazul în care sesizezi că există ceva care nu funcționează în mod corect, apelează la un ajutor autorizat pentru a rezolva problema și pentru a te asigura că poți pleca în siguranță la drum. De asemenea, este necesar să ai cunoștințe solide cu privire la mecanica tirului, în cazul în care ești nevoit să te descurci singur. Pentru unele operațiuni simple, care nu necesită intervenția unor echipe specializate, vei economisi timp prețios făcând personal ajustările de care camionul tău are nevoie.

5. Ai grijă de starea ta fizică

Odihna suficientă, alimentația corectă și exercițiile fizice fac și ele parte din rutina unui șofer de tir profesionist. Chiar dacă sună ciudat, menținerea unei condiții fizice optime te salvează de durerile de spate și de picioare care vin la pachet cu meseria de șofer. Din cauza poziției pe care o adopți când conduci, fără să te miști prea mult, există riscul apariției unor dureri cu adevărat neplăcute, mai ales la nivelul spatelui, așa că ai grijă de fizicul tău și mișcă-te cât de mult poți atunci când cobori din cabină. Ca să susții sănătatea și mobilitatea organismului menține o dietă sănătoasă și odihnește-te cât de mult îți permite programul.

6. Fii atent în permanență

Ca șofer de tir în străinătate, trebuie să fii atent la orice întâlnești pe drum. Fii tot timpul cu ochii în patru la pietoni, dar și la semafoare și nu te grăbi. De asemenea, nu uita că nu ești singurul care circulă și trebuie să fii atent și la ce fac cei din jurul tău. Trebuie să fii atent atât la mașinile din spate, cât și la cele din față, deoarece poți fi implicat într-un accident fără să fii tu vinovat. Pentru a evita orice problemă cu restul participanților la trafic, încearcă să anticipezi manevrele celorlalți și păstrează mereu o distanță corespunzătoare față de aceștia.

7. Evită locurile înguste din care nu poți ieși

În calitate de șofer de tir, trebuie să îți cunoști camionul și să fii conștient de volumul acestuia. Ca începător, acest lucru poate părea dificil și cere numeroase exerciții. Manevrele care necesită atenție maximă, precum încadrarea în spații înguste, presupun capacitatea de lua rapid decizii și o coordonare foarte bună a mâinilor și picioarelor. Pentru a fi pregătit când sosește momentul, lucrează și dezvoltă-ți aceste abilități din timp, pentru a-ți ușura munca și pentru a evita situațiile neplăcute. Nu uita să calculezi foarte bine distanțele atunci când vrei să parchezi sau să dai cu spatele pentru a evita pagubele ce vin odată cu lovirea unui obiect sau a unui alt autoturism. Reglează oglinzile, coboară din camion și asigură-te bine dacă trebuie, ca rezultatul să fie unul calculat și sigur.

8. Folosește GPS-ul

Inovația tehnologică vine și în ajutorul șoferilor profesioniști, iar GPS-ul reprezintă prietenul cel mai bun al unui șofer de tir. Evită ocolirile și întârzierile cauzate de parcurgerea unui traseu nou și apelează la un GPS profesional, care te ajută să ajungi la destinație ușor și te avertizează în legătură cu zonele restricționate sau cu probleme. Totodată, acesta îți va arăta tot timpul ruta cea mai scurtă și are și indicații vocale ca să nu fii nevoit să te uiți mereu la ecran. Dacă ai nevoie să reglezi coordonatele sau să faci modificări la rute, cel mai bine este să oprești camionul într-o zonă sigură, pentru ca ecranul să nu devină o distragere prea mare în timpul condusului și să te pună în pericol. Șoferii de tir se pot obișnui cu traseul după o scurtă perioadă de timp și pot prinde încredere în abilitățile lor de orientare.

9. Comunică eficient

Ca șofer de tir, abilitățile de condus nu înseamnă totul. Personalitatea și felul în care gestionează situațiile întâmpinate vor contribui, de asemenea, la o carieră de succes și la o reputație de admirat. Comunicarea eficientă cu dispecerul sau cu alți colegi va dovedi că ești un om serios, care își dorește să se dezvolte atât de plan profesional, cât și pe plan personal.

10. Cere ajutor când întâmpini o problemă

Nimeni nu se naște învățat, iar să ceri ajutor nu este o rușine. Atunci când întâmpini o problemă, nu ezita să întrebi fie pe cineva din vasta comunitate a șoferilor de tir profesioniști, fie chiar pe superiorul tău. Din cauza diferențelor culturale și lingvistice, ca șofer de tir în Germania, poți întâmpina dificultăți pe traseu sau în viața de zi cu zi. Cu cât primești mai repede ajutor, cu atât vei învăța mai multe și îți vei putea face munca mai bine.

Orice început de drum este dificil, însă dacă vrei să îți începi cariera de șofer de tir în Germania, cu ASMO Solutions totul devine mai ușor! Avem zeci de oferte de muncă și poți să o alegi pe cea mai potrivită pentru tine. La noi, ai parte de profesionalism și stabilitate, iar interesele tale vor fi mereu ascultate și respectate, deoarece ne dorim ca angajații noștri să lucreze într-un mediu corect și confortabil. Prinde curaj și explorează locurile de muncă disponibile dacă îți dorești să pornești pe drumul aventuros și unic al meseriei de șofer de tir!

Adaugati comentariu