Siguranța copiilor la bord. Despre scaune auto

De multe ori, mamele urmează să plece în voiaj cu toată familia: Pentru voiajul copiilor în automobil, indiferent de vârstă, trebuie luate câteva măsuri speciale de precauţie pe care orice mamă trebuie să le ştie.

 

Potrivit prevederilor Codului Rutier copiii cu vârsta sub 12 ani sau cu înălţimea sub 150 cm trebuie să poarte centuri de siguranţă adaptate greutăţii şi dimensiunilor lor, iar cei cu vârsta sub 3 ani trebuie transportaţi în dispozitive de reţinere omologate. Astfel, copiii sub 3 ani au nevoie  de un scaun special (port bebe) omologat, iar cei mai mari  de scaun auto/fotoliu auto sau înălţător după caz.scaun-copil-skoda

Conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii cu vârsta până la 12 ani pe scaunul din faţă, chiar dacă sunt ţinuţi în braţe de persoane majore, în timpul deplasării pe drumurile publice.

Scaunul auto pentru copii este un accesoriu important într-o familie care deţine un autoturism. Alegerea unui scaun adecvat se face în funcţie de vârstă şi greutatea copilului (tabel). Poziţionarea acestuia pe locul din dreapta şoferului se va putea face doar dacă automobilul nu are airbag pentru acel loc sau dacă are el să poată fi dezactivat deoarece în cazul unui accident umflarea bruscă a airbagului poate răni grav sau  chiar ucide copilul. Este bine ca încă din momentul achiziţionăii automobilului să vă asiguraţi că îl puteţi dota cu astfel de accesorii consultând manualul de utilizare sau întrebând dealerul despre aceste dotări posibile. Majoritatea scaunelor pot fi fixate cu ajutorul centurilor de siguranţă cu trei puncte de prindere care există deja pe automobil.

 

Citiţi cu atenţie instrucţiunile de utilizare şi folosiţi scaunul conform specificaţiilor producătorului deoarece scaunele folosite incorect se pot transforma foarte uşor, în timpul unui accident, dintr-un accesoriu menit să protejeze, într-un obiect care poate răni grav copilul sau chiar pe dumneavoastră.

                                                         Alegerea scaunului pentru copil
Grupa 0 0+ 1 2 3
Greutate (kg) 0-10 0-13 9-18 15-25 22-36
Vârsta aproximativă 9 luni 12-15 luni 9 luni-4 ani 4-6 ani 6-11 ani
Poziţionarea Cu spatele către direcţia de mers a automobilului Cu faţa către direcţia de mers a automobilului

.

Câteva atenţionări.

■ Copiii – nici chiar sugarii – nu pot fi transportaţi în braţe.

■ Într-un scaun pentru copii poate fi aşezat un singur copil.

■ Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în autovehicul.

■ Nu permiteţi în niciun caz copiilor să fie neasiguraţi în timpul deplasării. În cazul unui accident, copilul poate fi proiectat prin autovehicul şi îşi poate pune în pericol atât propria viaţă, cât şi viaţa celorlalţi pasageri.

■ Dacă, în timpul deplasării, copiii se apleacă în faţă sau au o poziţie necorespunzătoare în scaun, în cazul apariţiei unui accident, aceştia sunt expuşi unui risc ridicat de accidentare.

sursa foto

Imagine reprezentativa articol

 

Adaugati comentariu