Robotul umanoid de la Toyota îți poate imita mișcările

Toyota a dezvăluit a treia generație a robotului umanoid T-HR3, care poate fi controlat și sincronizat de mișcările utilizatorului. Acesta are o înălțiime de 1.54 m, cântărește 75 kg și a fost dezvoltat pentru a explora posibilitatea de a ajuta oamenii în locuințe, în mediile medicale, pe șantiere și chiar în spațiu.

Operatorul poate controla întregul corp al robotului cu ajutorul unui echipament special, numit MMS (Master Maneuvering System) care transmite robotului mișcările pe care trebuie să le execute.

Când utilizatorul se mișcă, MMS semnalează celor 29 de componente ale robotului (inclusiv cele zece degete) să se miște. Operatorul poate mișca robotul înainte sau înapoi, făcând mișcări de mers pe jos rămânând în același timp pe loc. Robotul are controlul echilibrului, iar în cazul în care acesta se ciocnește cu un obiect, acesta reușește să-și mențină echilibrul.

Echipajul Robot Partner se angajează să utilizeze tehnologia T-HR3 pentru a dezvolta roboți prietenoși și utili care să coexiste cu oamenii și să-i ajute pe aceștia în viața de zi cu zi, declară Akifumi Tamaoki, manager general al Toyota’s Robots. „Privind în perspectivă, tehnologiile dezvoltate pentru această platformă vor contribui la dezvoltarea viitoarei generații de roboți pentru a oferi o mobilitate tot mai bună pentru toti”.

Robotul T-HR3 va fi prezentat la Expoziția Internațională de Roboți din Tokyo în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie.

Sursa theverge.com


 

Adaugati comentariu